Sute de elevi de clasele I – XII de la institutii de invatamint din Moldova si Dobrogea au participat anul acesta la cea de-a XX- editie a Expozitiei Nationale „Salvati padurea”, eveniment artistic competitional initiat de Directia Silvica Bacau – Regionala Nationala a Padurilor si organizat in colaborare cu Liceul de Arta „George Apostu” Bacau. La expozitie au participat si membri ai cluburilor de la Palatul Copiilor Bacau si de la Clubul de ecologie si turism „Veniti cu noi”. O suta cincizeci din cele 500 de afise, fotografii si lucrari de grafica si pictura inscrise in concurs au fost expuse ieri in holul central al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacau, unde a avut loc si festivitatea de premiere a cistigatorilor, desemnati de un juriu prezidat de Theodor Hasegan, profesor al Liceului de Arta din Iasi. Organizatorii au acordat la editia 2010 premii in valoare de 3500 de lei iar cistigatorii locului I beneficiaza si de un loc gratuit in Tabara Nationala de Arta de la Valea Budului, din luna iulie a acestui an. In schimb lucrarile clasate pe locul I ramin in posesia Directiei Silvice Bacau si vor fi expuse permanent la ocoalele silvice din judet. „Este un eveniment de traditie pe care l-am inceput cu domnul profesor Aurel Stanciu, de la Liceul de Arta, in urma cu 20 de ani. De la an la an au venit tot mai multi elevi. Am inceput cu bacauani iar acum sint din mai multe judete din Moldova si Dobrogea. Noi ne-am dorit un eveniment cu participare de masa, care sa-i faca pe tineri sa se apropie mai mult de padure. In ’90, cind am inceput, padurea era locul principal de manifestare anti natura, se taiau foarte multi copaci. Cred ca expozitia ii face pe elevi mai atenti fata de natura”, a declarat Marcel Dumitrache, inginer al Directiei Silvice Bacau. Expozitia ramine deschisa pina la sfirsitul saptaminii. Aceste eveniment incheie seria actiunilor dedicate Lunii Padurii, in desfasurarea carora Directia Silvica Bacau a investit 30.000 de lei. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns