Desfășurat pe un teren greu, desfundat, în fața a puțini spectatori, meciul dintre AS Buhoci și Inter a fost pentru oneșteni prilejul de a marca un număr cît mai mare de goluri. Acesta a fost și îndemnul antrenorului oneștenilor, Ioan Avram, puțin nemulțumit de faptul că în prima etapă, cu AS Berzunți, oneștenii nu au reușit să înscrie mai multe goluri.
După zece minute de tatonare, au început „să curgă” golurile: în minutul 12 a marcat Lukas, în minutul 17 a marcat Bokor, iar două minute mai tîrziu, Mihai a semnat al treilea gol al oneștenilor. Acest gol a demoralizat echipa gazdă, care a mai primit un gol semnat de același jucător oneștean în minutul 21. Pînă la pauză, jocul s-a echilibrat, iar repriza a doua a fost la fel de spectaculoasă și cu multe goluri, ca și prima. în minutul 48 au marcat gazdele, iar în minutele 52 și 62 Bokor a punctat de două ori. în minutul 64 și-a intrat în rolul de marcator și Itrinescu (intrat după pauză). El a mai reușit să înscrie un gol în minutul 88, după ce în minutul 86 înscrisese și Cerbu. Echipa AS Buhoci a avut ghinionul de a juca primele meciuri cu echipele cel mai bine cotate ale Categoriei „Onoare”, și a reușit „contraperformanța” de a încasa în doar două etape 21 de goluri. însă în meciul cu Inter Onești au mai fost cel puțin 7-8 ocazii clare de gol, ratate de oneșteni ori salvate în extremis de portarul gazdelor. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.