Marius Tutunaru, pensionarul de 72 de ani plecat în turul României pe două roți, a petrecut noaptea trecută la Bacău. Impresionate de ineditul lui hobby, autoritățile locale i-au asigurat o masă la căminul de bătrîni și o cameră la hotelul Dumbrava. De loc din Drobeta Turnu-Severin, pensionarul a fost încă din tinerețe un împătimit al sporturilor. A făcut două decenii box, iar din 1984, parcurge țara pe bicicletă, alături de băiatul său. „Mi-a plăcut totdeauna mișcarea și am vrut să văd tot ce-i frumos prin România. Astfel, m-am apucat de excursii, cu traseul de fiecare dată diferit și plin de peripeții”, a explicat el.
Anul acesta, călătoria familiei Tutunaru presupune parcurgerea a 34 de județe. „Un tur durează circa două luni, în funcție de vreme. Cu dormitul ne descurcăm cum putem, în general prin bunăvoința celor de la Poliția ori Primăria localității unde decidem să poposim. Uneori, înnoptăm la cîte o mănăstire. Este prima oară cînd decidem să stăm în Bacău”, a mai spus bătrînul cu pieptul plin de insigne. Excursiile acestea le face vara. „Acum venim de la Piatra Neamț și ne îndreptăm, prin Galați, către litoral, urmînd s-o luăm apoi către casă”, a precizat pensionarul sportiv.
Omul ține și un fel de „jurnal de bord”, în care figurează impresii și întîmplări din ultimii 20 de ani: „am început caietul la primul tur și de atunci cred c-am adunat trei kile de însemnări, lucruri frumoase dar și neplăcute”, a adăugat Tutunaru. Firește, drumurile sale n-au fost presărate numai cu satisfacții, ci și cu necazuri. Odată, cineva l-a jefuit, altădată era să cadă, cu tot cu bicicletă, într-o prăpastie. Din fericire, oamenii de pe traseu l-au sprijinit mereu, din ospitalitate ori măcar ținînd seama de recomandările oficiale de pe foaia de parcurs a „îndrăgostitului de pedale”. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.