Rafo Onești a fost cumpărată de grupul de firme Vienna Capital Partners (VCP), care a preluat pachetul de 97,82 % deținut de Balkan Petroleum, dar nu se ocupă însă și de preluarea efectivă a rafinăriei. Această operațiune a fost încredințată la trei firme diferite, Calder-A Internațional B.V., Raglam Overseas Ltd. și Expanet Trading Ltd. La rîndul lor, cele trei firme fac parte din grupul financiar VCP Finance Vienna, inclus, la rîndul său, în concernul austriac Viena Capital Partners. Managementul holdingului austriac este asigurat de firma olandeză Noble Management B.V., reprezentată de Redmond Schley. Toate aceste informații au fost furnizate de Marin Anton, într-un comunicat de presă remis la redacție, în care precizează că a fost împuternicit de VCP să facă publice aceste informații. Potrivit lui Marin Anton, care acum deține și funcția de manager general al Rafo, compania Calder-A Internațional B.V. este cea care se ocupă de negoicierile privind preluarea creanțelor și a drepturilor Petrom OMV în raport cu rafinăria, precum și cu preluarea eventualelor acțiuni care ar rezulta din conversia acestor datorii. „Negocierile cu Petrom OMV sînt pe punctul de a fi finalizate”, spune Anton.
Raglam cu fiscul, iar Expanet cu aprovizionarea
în paralel, societatea Raglam Overseas Ltd. se ocupă de tratativele cu AVAS în vederea preluării creanțelor pe care le deține statul la Rafo, sau, în cazul unei eventuale conversii, a acțiunilor rezultate din această operațiune. „Atît Calder-A, cît și Raglam Overseas au ca prioritate încheierea negocierilor cu Ministerul Finanațelor
Publice prin ANAF pentru preluarea integrală a datoriilor Rafo și pentru preluarea drepturilor juridice ale ministerului asupra rafinăriei”, se mai precizează în comunicat. în ceea ce privește firma Expanet Trading, aceasta se ocupă în continuare de aprovizionarea cu țiței a rafinăriei oneștene, fiind cea care a asigurat deblocarea furnizării de materie primă prin asigurarea unui contract de procesare pe doi ani. în prezent, Rafo funcționează la capacitatea sa maximă, prelucrînd 8.000 de tone de țiței zilnic. „Grupul financiar austriac este hotărît să soluționeze toate problemele legate de creanțele istorice ale Rafo către statul român și Petrom, astfel încît, în cel mai scurt timp, să poată fi pus în aplicare proiectul de investiții pentru retehnologizarea rafinăriei”, a mai spus Marin Anton. El a ținut să precizeze că în ceea ce privește conducerea Rafo nu au intervenit modificări, Paul Ivașcu fiind în continuare directorul general al societății. Anton nu a exclus însă ca, de săptămîna viitoare, să se facă ceva schimbări mai ales în privința politricii de cheltuieli și costuri pe care le suportă rafinăria. (Mirela ROMANEȚ)ogizarea rafinăriei”, a mai spus Marin
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.