Lumea românească

O văgăună de suferință și egoism

Avem cea mai anapoda țară din lume! Săracă și plouată, dar din pămînturile ei țîșnesc vile precum ciupercile după ploaie! Prin toate cotloanele ei găsești euroi cu nemiluita: în cușca cîinelui Grivei din Vama Nădlac, în coșurile de gunoi ale polițiștilor de frontieră, în cocina porcului din crescătoria SPP. De buzunarele bancherilor șpăgari, ce să mai vorbim! Prin instituțiile statului care cum prinde un post cît de cît, cum îi crește un căsoi de neam prost, indiferent de apartenența lui politică. România e o văgăună de lume suferindă în care casele se prăbușesc în ape, podurile o iau la vale, din viiturile învolburate curg noroaie murdare, precum valurile de venin din tabăra Năstase. Orașele nu au străzi ca lumea, dar mașinile de lux își plimbă, ca proastele, mulțimea de afaceriști veroși, hoți și înalți funcționari corupți, cu buzunarele pîrîind de valută forte, traficată, în ciuda marii bătălii dusă de Monica Macovei cu o justiție oarbă și netoată. Din înaltul tribunelor parlamentare, Văcăroiu și Năstase se opintesc să mai apere, pe cît se poate, pe marii îmbogățiți ai neamului, să-i ferească de biciul legii, făcut dintr-un material care nu prea pconește. Noile proiecte de legi propuse de Alianța D.A. întîmpină refuzuri ostile, că de, de-aia e PSD-ul și PRM-ul în opoziție, cu un sprijin parlamentar de luat în seamă. Mai ales cînd deputații și senatorii Puterii trag chiulul precum corijenții la matematică și la chimie. Prin vămi, românii (care aduc valută) se bulucesc să se întoarcă în țară ca să nu primească interdicție pe pașaport, iar ministrul de interne nu pricepe nici în ruptul capului că aproape jumătate din bugetul statului este adus de căpșunari, zidari și servitori la babe sau moșnegi, cărora trebuie să le rînești rahatul de sub ei.
Pe lîngă acești truditori cinstiți, au invadat Europa cohorte de țigani furăcioși, cerșetori și ucigași descreierați, precum asasinii de la Madrid sau Luminița Solcan – care a bulversat întreaga opinie publică din țările europene prin oribilul omor al părintelui Roger, la Taize, în fața a 2 500 de credincioși. Furturile din magazinele Parisului, a mașinilor de lux din Germania, tunurile date conturilor nemțești, belgiene, elvețiene, franceze și olandeze prin falsificarea profesionistă a cardurilor bancare a pus Uniunea Europeană în situația de a ne trînti ușa în nas pentru un an sau pînă la Paștele Cailor, comisarii europeni sînt cu ochii pe noi și notifică, stupefiați, cum marii corupți sînt arestați preventiv și apoi scapă pe criteriul unor prevederi procedurale de tot rîsul. întregul Cod Penal are scăpări grave, care devin porți la fel de largi, ca de catedrală, pentru ieșirea din penitenciar a încălcătorilor de legi lăfăiți în posturi înalte și cu o gură cît o șură. Uitați-vă la emisiunile schizoide ale lui Dan Diaconescu și vă veți convinge.
Pentru aplaudacii de ocazie au fost născocite stenogramele PSD-ului, un soi de apă de ploaie. Discuțiile nedublate de fapte penale bine documentate nu pot fi pedepsite. Sînt un fel de frecție la un picior de lemn. Nu cu asta pot fi atacați președinții celor două Camere ale Parlamentului și nici dovedite uriașele afaceri ilicite ale lui Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea, Mischie, Sechelariu, Tender, Hrebenciuc, Bogdan Balthazar și Nicolae Văcăroiu – atît de legat de BID și de trucurile financiare.
Dacă dihonia dintre partidele aflate la guvernare și (mai ales) din interiorul Alianței D.A., dintre Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu se va adînci, va fi un semn fatidic că democrația românească o ia la vale, rostogolindu-se amenințător, ca stîncile de pe Valea Oltului, în apele umflate de viituri. De-abia acum se percepe cu obiectivitatea și consistența realității ce înseamnă lipsa de solidaritate politică, cauzele atomizării opțiunilor și precaritățile doctrinare ale tuturor partidelor. Trăim, acum, într-o lumne a disoluțiilor întîrziate și a coagulărilor întîmplătoare, legate strict de interese particularte. Am pășit brusc de la individul masificat samavolnic în totalitarism, la altul isterizat de propria personalitate politică. De la cultul asfixiant al personalității, la cel al eu-lui inflaționar.
Așadar, toate partidele noastre au creat un teren foarte impropriu pentru constituirea unei solidarități fundamentate pe interesul național. Și dacă de la înălțimea guvernării s-au prăsit baronii și jefuitorii, era firesc ca reacțiile omului de rînd să le copieze pe ale conducătorilor: înavuțirea cu orice preț, indiferent de mijloacele folosite.
Ca să nu fiu acuzat de nihilism, voi spune că o anumită solidaritate partinică s-a coagulat, cu chiu – cu vai! Dar e una rudimentară, gregară, lovită de o emotivitate de mahala. Nici un proiect viabil propus de guvernare nu trece fără negocierea unor pretenții adeseori aberante. Din păcate, solidaritatea nu poate fi legiferată. Nimic nu poate dicta reforma mentalităților, apucăturilor avare și terapia sufletelor. în Parlament, în Guvern, în consiliile locale evoluează tipuri asemănătoare de personalități (în general, mediocre), cu ochii după afaceri profitabile pe banii statului și pe buzunarul contribuabilului. Infuzia masivă de intelectuali se zărește la orizont. Cei existenți (Adrian Păunescu, Vadim T udor) sînt mult prea legați de trecutul comunist și în gura lor cuvintele solidaritate, interes național, generozitate se smintesc și sucombă mai repede ca dintr-un infarct. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!