Nicoleta BICHESCU

în blugi, salopete și cizme de cauciuc, s-au luat la trîntă cu mîlul din Comănești. Au străbătut mii de kilometri, pentru a ajuta familii de bătrîni, nenorocite de furia apelor. Un grup de tineri din America, Australia și Elveția au devenit, de cîteva zile, o prezență aproape obișnuită în peisaj. Pun mîna pe lopată, încarcă roabe cu noroi și fac curțenie în curțile comăneștenilor. Nu sînt nici militari, nici pușcăriași. Sînt studenți, care nu așteaptă favoruri, nici voturi, nici recompense. Nici măcar camere de filmat. Au lăsat acasă vacanțe comode și domicilii confortabile și au preferat să vină în România măcar cîteva săptămîni, să dea o mînă de ajutor. Nu fac pauză de masă, nu se plîng că le este greu. Dorm în corturi și își fac singuri de mîncare.

Ieri, la ora 11,00, studenții munceau pe rupte, cărau roabe întregi de bolovani din curțile sinistraților. în același timp, la crîșma de peste drum, cîțiva bărbați în putere consumau a treia „cinzeacă”. Comentau de zor că, „uite, au venit și străinii ăștia, bine fac, că au de unde!”. Nici unul dintre ei nu s-a sinchisit să le urmeze exemplul, să pună mîna pe o lopată sau să spargă cu un tîrnăcop mîlul pietrificat. Nici un vecin al bătrînilor sinistrați nu s-a oferit să ajute, fie și în ultimul ceas, fie și numai de ochii străinilor! Un singur cuvînt îți vine în minte: nesimțire! La fel cum nesimțită a fost și reacția autorităților locale, care nu i-au ajutat cu nimic pe voluntari. Studenții au sperat să primească măcar o lopată, să facă treabă, dar au avut parte doar de refuzuri. Au pus mînă de la mînă, și-au cumpărat lopeți, roabe și au închiriat o căruță de la un localnic, contra sumei de 300.000 de lei pe zi. Studenții nu au nevoie de atelaj pentru cine știe ce plăcere exotică, ci pentru a căra resturile din gospodării. Cum altfel decît nesimțit a fost proprietarul căruței, care a închiriat-o pe bani, unor oameni veniți de peste ocean, să facă treabă în casele din Comănești?

Se spune despre noi, moldovenii, că am fi ospitalieri. Ce se întîmplă cu voluntarii străini e, însă, o dovadă că ospitalitatea moldovenească este o poveste. Nimeni nu le-a oferit voluntarilor un pahar de apă, nimeni nu i-a omenit cu o plăcintă. Nici un reprezentant al autorităților nu s-a gîndit că, poate, ar avea nevoie de o masă caldă sau că ar dormi mai bine undeva, într-un cămin, decît în cort, sub cerul liber. Acum, că subiectul a ieșit la iveală și în zonă au venit și ceva televiziuni, e de așteptat ca autoritățile să se trezească subit și să îi sufoce pe voluntari cu grija lor. Gestul ar fi, oricum, tardiv, dar nu ar mai mira pe nimeni dacă primarul, prefectul sau vreun ministru s-ar arăta interesați de soarta tinerilor.

Dincolo de efectele vizibile ale prezenței lor, voluntarii americani, australieni și elvețieni ne oferă poate cea mai dură lecție de care am avut parte în ultimii ani. O fac involuntar, pentru că, la plecarea spre România, sigur nici unul nu și-a pus în gînd că vin aici să ne învețe lecția solidarității. Ajutorul oferit necondiționat este singura lor rațiune. Și totuși, nu poți să te abții să nu constați că niște tineri din colțuri îndepărtate ale lumii sînt mai interesați de soarta unei bătrîne, decît vecinul de peste gard, tînăr și în putere, dar care preferă să își irosească dimineața în crîșmă, decît să munceasă, „gratis”. Solidaritate? Un cuvînt pe care românii l-au uitat de mult și care ar trebui reinventat.

Vă întrebați, probabil, ce îi determină pe tinerii din strinătate să facă astfel de gesturi. Este, pur și simplu, o chestiune de educație. Voluntariatul se învață în școlile din țările civilizate. Am cunoscut o adolescentă americană, venită în această vară la Buhuși, să lucreze cu rromii. Mi-a explicat că este obligatoriu, în fiecare an, pentru a trece clasa, să facă un număr de ore de voluntariat și merge unde consideră că este nevoie de ea. Voluntariatul este un atu în plus pentru orice tînăr care vrea să se angajeze sau care vrea să obțină un punctaj mai bun la o evaluare. Unii cititori mai mofturoși ar putea spune că e ceva fals în toate astea, că voluntariatul nu e chiar voluntar, cîtă vreme e cam „obligatoriu” în unele școli din străinătate. Poate că așa o fi, dar efectele acestui sistem nu pot fi contestate. Pentru că, de la obligația școlară de a ajuta bătrîni, copii sau persoane defavorizate, pînă la solidaritate, nu mai este decît un pas.

Tînărul crescut în acest sistem, va fi cutremurat cînd va vedea la televizor ce se întîmplă într-un cartier din Comănești și va lua primul avion, pentru a ajuta. Tînărul din România, care nu a fost pus să facă nimic după ce a trecut de poarta școlii, pentru care voluntariatul nu există, va prefera să intre în prima crîșmă, să bea o bere, să comenteze și să aștepte jandarmii, să scoată mîlul din casă. Pînă la urmă, și solidaritatea se poate învăța. Statele civilizate au descoperit cum. Noi refuzăm să învățăm. Ne încăpățînăm să îi bombardăm pe elevi, indiferent de vîrstă, cu informații pînă la refuz, dar nu le predă nimeni lecția vieții. La Comănești se poate petrece în aceste zile un mic miracol. Ar fi suficient dacă un singur dascăl, nemulțumit de salariul mic și condițiile din școală, dar cu aplecare spre meserie, și-ar lua de mînă elevii și s-ar alătura tinerilor din străinătate. Abia atunci s-ar putea spune că voluntarii din America, Australia și Elveția n-au venit degeaba la Comănești. Și abia atunci vor lăsa ceva în urmă. roabe și au înch

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!