O parte dintre cele 56 de persoane din satul Furnicari care au plecat din case cînd s-au revărsat apele vor dormi în corturi trimise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Veronica Donțu, primar interimar al comunei Tamași, spune că, luni, au fost aduse la primărie 26 de corturi și cîte o saltea și două pături pentru fiecare persoană sinistrată. Primarul Donțu a mai spus că ieri au fost montate cinci corturi pentru cei care au acceptat să doarmă în aceste „locuințe de urgență”. Corturile au fost plasate pe un tăpșan de lîngă unul din capetele satului. „Deocamdată, atît spațiu avem. Unii au fost găzduiți de familii sau de vecini, dar dacă aceștia nu îi vor mai ține prea mult timp vom monta alte corturi pe tăpșanul de lîngă primărie. Mai sînt o parte din sinistrați care nu au încredere în condițiile din cort și așteaptă să vadă ce spun ceilalți, care au acceptat această metodă de cazare”, a spus primarul Donțu. Primarul interimar din Tamași a mai adăugat că, deocamdată, corturile reprezintă singura soluție pentru sinistrații din Furnicari.
Apa se retrage lent din Furnicari
După trei zile de la viitura care a acoperit satul Furnicari, apele se retrag greu. Potrivit primarului Donțu, în fața școlii din sat apa era ieri adîncă de doi metri și echipele de pompieri nu puteau încă ajunge la șapte fîntîni inundate. Apa a fost scoasă din șase fîntîni care au fost apoi igienizate. în afara celor trei case puse la pămînt de viitura de luni, o altă locuință riscă de la o clipă la alta să se prăbușească deoarece unul dintre pereții acesteia a căzut deja. în alte puncte grav afectate ale satului apa măsura ieri jumătate de metru. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.