Fondurile alocate în acest an băcăuanilor ce au contribuit la bugetul asigurărilor sociale și au murit ori s-au confruntat cu dispariția cuiva din familie au depășit deja trei milioane de lei noi, a anunțat ieri Casa Județeană a Pensiilor (CJP). „în cazul decesului asiguratului la noi sau al pensionarului, de ajutorul de deces beneficiază persoana ce face dovada că a suportat cheltuielile de înmormîntare. Pentru 2005, cuantumul ajutorului e de 940 RON”, a explicat purtătorul de cuvînt Daniela Adjudeanu. De asemeni, instituția mai acordă ajutoare de deces și la dispariția unei rude a asiguratului chiar dacă aceasta nu s-a asigurat: „regula e aplicabilă partenerului, părinților sau bunicilor oricăruia din soți, precum și copiilor în vîrstă de maximum 18 ani ori, dacă urmează o formă de studii, 26 de ani, sau copiilor incapabili de muncă, dacă și-au pierdut capacitatea înainte de 18 respectiv 26 de ani, indiferent de vîrsta pe care-o aveau la momentul decesului”, a mai spus oficiala. Pentru membri de familie se acordă doar jumătate din cuantumul cuvenit titularului. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.