Recurs la istorie

Ospitalitate și toleranță

* O istorie de circumstanță? * HOLOCAUSTUL evreiesc subsumat celui românesc, sau invers

Noțiunea de holocaust trebuie reconsiderată și adaptată cerințelor și condițiilor actuale. în antichitate, termenul de holocaust semnifica „jertfa adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime; în sens figurat, avînd conotația de ofrandă, sacrificiu”.
Evul Mediu, deși a cunoscut urmările numeroaselor holocausturi, nu a folosit noțiunea ca atare. Ce altceva decît holocaust va fi însemnat reprimarea de către sirienii din dinastia Seleucizilor asupra evreilor din Iudeea, în timpul răscoalei macabeilor (dinastie evreiască) din 166 î.Hr., marcată și astăzi prin sărbătoarea „Hanuka”? Ori, toate năvălirile „barbare” din Răsărit spre Apus, așa-zisele cruciade avînd pretext eliberarea Mormîntului Domnului de la Ierusalim?; distrugerile masive provocate de mongoli, tătari, turci osmanlăi?; chiar în America – genocidurile asupra aborigenilor – amerindienilor, pieilor roșii, negrilor – toate au avut caracter de holocausturi. Pentru că, de regulă, orice război implică și aspecte de holocaust.
Epocile modernă și contemporană au condus la conotații noi privind conținutul și caracterul holocaustului. Al doilea război mondial, și în special fascismul german și stalinismul sovietic au adăugat noi valențe holocaustului, concretizate în lagărele de exterminare de la Auschwitz, Treblinka, Maidanek, Birkenau și au culminat cu distrugerile atomice abominabile de la Hiroshima și Nagasaki.
într-adevăr, populația evreiască, ca și cea rusă, japoneză, poloneză, română etc. au avut cel mai mult de suferit. Evreii, însă, au suportat genocidul nu ca urmare a unor pierderi pe cîmpurile de luptă, în tranșee, ci preconizat de Adolf Hitler în „Meine Kampf” prin „soluția finală” aplicată cu înverșunare de către ciracii hitleriști: Heinrich Himmler (SS), Adolf Eichman, executanți docili și criminali notorii, prin metode ca: gazarea, arderea, distrugerea deliberată – biologică și psihologică – a unei etnii. Istoricește vorbind, un astfel de fenomen fără precedent conducea nemijlocit la extirparea populației evreiești din zonele de conflict. Dar, ca orice fenomen istoric, analiza trebuie făcută prin raportul cauze – efecte.
Mediatizarea holocaustului în accepțiune modernă trebuie făcută și conștientizată pentru ca fenomenul repetării sub orice forme s-ar manifesta să nu mai existe niciodată în lume.
Judecînd „sine ira et studio”, în România a fost holocaust? Și dacă a fost, sub ce forme s-a manifestat și ce cauze l-au generat? Timp de peste 60 de ani în România fenomenul nu a fost tratat și, paradoxal, fiindcă în perioada de după 1944 în conducerea țării, la niveluri înalte, s-au aflat și lideri evrei de frunte: Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif și Liuba Chișnevschi, Leonte Răutu, Walter Roman, Simion Bughici, Mihail Roller etc. etc., perioadă în care aceștia – dar și în general – evreii s-au bucurat de autentice privilegii.
Problema holocaustului evreiesc a apărut în România în ultimele decenii, îndeosebi după ce domnul Elie Wiesel – mentorul holocaustului evreiesc american a și vizitat România, unde la Sighetul Marmației, în prezența obedientă a d-lui Ion Iliescu, a afirmat răspicat: „…poporul român a ucis, a ucis evreii…”. Deci, poporul român, și nu guvernanții?!
Cu toată considerația față de o astfel de personalitate recunoscută pe plan mondial, personal nu pot fi de acord cu o atare afirmație pentru că ea nu corespunde adevărului istoric. Poporul român a fost și este extrem de tolerant și uman. Sigur că s-au petrecut și unele aspecte de holocaust și în România: – în vara anului 1941 -pogromul de la Iași – provocat de sioniștii evrei care din unele clădiri ale „Copoului” au tras în trupele germane și românești care mărșăluiau spre frontul antisovietic pentru eliberarea Basarabiei și nordul Bucovinei. Comandamentul german a dispus arestarea unui număr de evrei (nevinovați) care au fost îmbarcați în trenuri de marfă și apoi lăsați pe linii secundare fără cele necesare vieții; – dislocarea evreilor din nordul Bucovinei și Basarabia, ordonată de Ion Antonescu, a fost făcută din motive strict militaro-strategice, evreii din zonă constituind un pericol pentru front, ei fiind în majoritate comuniști, aderenți sovietici; – în Transnistria, administrațiile germană și română au efectuat operațiuni antievreiești sporadice (lagăre de muncă, restricționări), dar acestea s-au intensificat odată cu 22 octombrie 1941, cînd la Odessa – sediul NKVD-ului dominat de evrei, folosit pentru Cartierul General al Armatei Române – a fost aruncat în aer, producînd sute de victime, în frunte cu generalul Ioan Glogojanu, comandantul orașului Odessa. Atunci, Antonescu a ordonat într-adevăr represalii asupra făptuitorilor. în rest, din teritoriul românesc propriu-zis (excluzînd nordul Transilvaniei aflat sub dominație maghiaro-horthystă) nici un evreu nu a fost trimis, deși exista cererea insistentă a lui Hitler, în lagărele de exterminare. Istoricul Dennis Diletant (vezi Magazin Istoric din iulie 2005, p. 54) afirmă categoric: „… dar felul în care Antonescu a luptat împotriva acestei «amenințări» (a evreilor – n.n.) a fost diferit de cel al lui Hitler”.
Tifosul exantematic, înfometarea și alte restricții au reprezentat totuși, în Transnistria, fenomene antievreiești pe fondul evenimentelor de război și posibile revanșe ale unor militari români față de tratamentul odios, din partea evreilor basarabeni, la retragerea incognito a Armatei Române, în iunie 1940, cînd a avut loc cedarea prin forță a Basarabiei.
Marele rabin al Genevei – Alexandru Șafran – fost rabin șef în România pînă în 1944, originar din Moineștii Bacăului, a mulțumit – la ultima sa vizită la Bacău – pentru ospitalitatea și toleranța poporului român față de evrei în cel de-al II-lea război mondial.
Recent, guvernele României au recunoscut și unele aspecte ale holocaustului și s-a hotărît înființarea Institutului Național de Studiere a fenomenului, ceea ce conferă un plus de umanism și dreptate. Dar, ne întrebăm (și nu retoric): genocidul comunist asupra românilor, a elitei, crema intelectualității – de la Canalul Dunăre – Marea Neagră – Poarta Albă, de la Sighetul Marmației, gulagurile de la Aiud, Pitești, Rm. Sărat, din Cîmpia Bărăganului nu au fost holocausturi? Care Institut Național studiază aspectele holocaustului românesc subsumat celui evreiesc? Și, de ce nu, un astfel de Institut să fi fost subordonat Academiei Române, Ministerului Educației și Cercetării și nu Ministerului Culturii și Cultelor!? Se urmărește cumva estomparea adevărurilor istorice, punîndu-se doar accentul pe mediatizarea comemorativă a fenomenului? Oricum, evreiesc sau românesc, astfel de evenimente abominabile nu trebuie să se mai repete, dar istoria nu trebuie făcută de circumstanță, fiindcă nu servește nimănui, nici în prezent, nici în viitor. (Prof. dr. Jean CIUTĂ)el – mentorul holocaustului evreiesc american a și vizitat România, unde l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!