Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău (DADR) așteaptă de luni, 29 august, tabelele cu producătorii agricoli care au solicitat bonuri valori, în contul subvențiilor aprobate de Ministerul Agriculturii pentru acest an. „Am primit cîte 194 de carnete cu bonuri valorice pentru motrină, respectiv sămînță, pesticide și îngrășăminte chimice – ne-a dseclarat Ghiță Burlui, director executiv adjunct al DADR. De luni, fiecare localitate poate depune, la noi, tabelele în baza cărora recunoaștem care și cîți producători care au dreptul la subvenții”. Direcția Agricolă a trimis, la jumătatea lunii august, în toate localitățile județului cererile pentru subvențiile agricole din toamna acestui an. „Cererile – a mai precizat Ghiță Burlui – pot fi solicitate în continuare de la primării. Noi am estimat că, în această toamnă, vom aduna circa 19.400 de astfel de cereri de subvenționare”.
Bonurile valorice în valoare de 175 de lei noi (1.750 de lei vechi) pe hectar, pentru înființarea culturilor agricole de toamnă, vor pleca în județe începînd cu 20 august. Aceste bonuri vor ajunge și la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău, urmînd ca aceasta să le distribuie către primării, iar primăriile direct către producătorii agricoli. Așa cum s-a comunicat deja, 40 de lei din suma de 175 de lei pe hectar va fi alocată special pentru motorină. „Subvenționarea de acest gen – ne-a spus directorul executiv al DADR Bacău, Mihai Banu – este un sprijin rapid pentru agricultori. Din cei 175 de lei, din care 145 de lei înseamnă semințe, îngrășăminte, pesticide. O noutate este că nu se vor da cupoane decît pentru semințe certificate, pentru un grîu, un orz de calitate. Dar ceilalți 40 de lei se dau pentru motorină, sub forma bonurilor. Se duce producătorul cu bonul la stația de carburanți, ca și la întreprindere. Pe cinci hectare maxim se ia motorină de 200 de lei noi. Cupoanele ajung la Direcția Agricolă, care le depozitează la primării, dar de distribuția lor se ocupă reprezentanții noștri”. Fiecare agricultor va primi un număr maxim de 5 bonuri valorice, numărul total al bonurilor care se vor tipări ridicîndu-se la 9.318.000. Pentru acest program de sprijin al agricultorilor, Ministerul Agriculturii va primi, prin rectificare bugetară, 250 de milioane de lei noi. (Petru DONE) la Direcția Agricolă, care le depozitează la primării, dar de distribuția lor se ocupă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.