A trecut în eternitate prima femeie inginer silvicultor din lume

Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din lume, „doamna pădurii românești”, așa cum au numit-o colegii ei, nu mai este. âmplinise 100 de ani în ianuarie. S-a născut la Oituz, la poale de codru și toată viața nu și-a trădat pasiunea pentru pădure. A devenit membru de onoare al Societății „Progresul Silvic”, filiala Prahova, membru de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România (și singura femeie membru al organizației), dar poate cea mai mare recunoaștere a șansei pe care a avut-o, de ce nu și a curajului ei de intra în breasla silvicultoiriulor, la acea vreme, este prezența în Cartea Recordurilor ca prima femeie inginer silvic din lume. A fost nominalizată și de „The American Biographical Institute” pentru titlul de personalitate a anului 1997 și a obținut medalia de Argint Mare la Expoziția filatelică binațională România – Israel. I-a fost dedicată și o carte, „Legămînt cu taina codrilor”, scrisă de ziarista Rodica Simionescu.

Cei care au conoscut-o și-o amintesc veselă, distinsă, înconjurată de dragostea și respectul tuturor. S-a născut într-o familie de invatatori și a avut cinci frați, toți băieți, toți mai mari ca ea, care au răsfățat-o și au protejat-o, chiar și după ce a mers la o școală din București. A copilărit, la Oituz, lîngă castelul generalului Ieremia Grigorescu, printre munți, ape și păduri. A făcut – spunea ea – legămîntuol cu pădurea într-o zi în care tatăl ei, Chiriac Dragomir, împreună cu alți intelectuali din sat, a adunat toți copiii și au plecat cu mocanița să viziteze locurile unde s-au născut, au trait sau au luptat eroii neamului. Se aflau pe Valea Leșunțului și s-au oprit într-o poiană, să mănînce și să se odihnească. Atunci și-a spus că nimic nu va putea înlocui, niciodată, icoana acelei păduri din inima ei. A facut, în gand, legămîntul să slujească întotdeauna, cîte zile va avea, pădurea.
familia a ținut să se facă medic. Nu i-a plăcut în ruptul capului, dar a plecat la examen. Doar unul dintre frați a înțeles-o, silvicutor și el, și a dus-o în aceeași zi la Facultatea de Silvicultură. Pînă la aflarea rezultatelor, părinții ei încă mai făceau planuri să-i deschidă un cabinet particular de medic la Oituz. La Politehnică au mai luat examenul încă patru fete, dar ele au ales chimia industrială. Numai Aurora a vrut silvicultura.
S-a căsătorit cu Carol Gruescu și a avut un fiu, Mircea. A lucrat sub ocupația nemților, a rușilor, a comuniștilor. A rămas văduvă de tînără, a locuit în București și în Făgăraș, a lucrat fără întrerupere din 1938 pînă în 1973, și-a legat numele de primul plan de împădurire națională, fixat la suprafața de 100.000 de hectare, a condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Bucureștiului, a făcut inovații care s-au confirmat, legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor.
Pa 16 februarie 2000 a primit o scrisoare de la vicepreședintele Societății „Progresul Silvic”, de la dr. ing. Cristian D. Stoiculescu, prin care i se confirma că este prima femeie inginer silvic din țară și din lume. „Aurora Gruescu a fost cea care a deschis si altor femei drumul in silvicultură. Dar nu numai atît, a fost, ca inginer silvic, un specialist foarte bun. A făcut lucruri bune și și-a lăsat, astfel, amprenta peste tot pe unde a trecut” – spunea Alexandru Beldie, primul doctor în silvicultura din România. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!