Spitalul din Onești se confruntă cu probleme în asigurarea securității unității. Personalul angajat să păzească cadrele medicale, bunurile spitalului și bolnavii este insuficient. „în urmă cu aproape o lună am fost nevoit să concediez un paznic din motive disciplinare și nu mai putem face angajări pînă la 1 ianurie, anul viitor. Paza este asigurată de șapte persoane, care sînt insuficiente. Cadrele medicale de la Urgențe se plîng de nenumărate ori că sînt agresați verbal de rromii care vin cu mic cu mare noaptea la spital sau de consumatorii de alcool”, ne-a declarat medicul chirurg Doru Androne, directorul spitalului oneștean. Pentru a rezolva situația, conducerea unității medicale se gîndește tot mai intens să externalizeze serviciul de pază. Ei au propus Consiliului Local Onești chiar să asigure paza cu poliția comunitară. „Așteptăm să vedem dacă cei din Consiliul Local vor fi de acord cu propunerea noastră, deoarece trebuie să găsim soluții pentru asigurarea unui climat specific în spital”, a precizat directorul Androne. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.