Două persoane au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean după ce s-au accidentat în timp ce adunau fînul. Ion Molovan, de 65 de ani, a căzut din căruța plină cu fîn, în cap. „Eu sînt din Galați, dar am o casă la Căbești, lîngă Podu Turcului. M-am dus la adunat fînul și cînd îl urcam în pod, caii s-au mișcat și am căzut în cap, pe cimentul din curte. M-am mai trezit la spital”, ne-a declarat bolnavul. în urmă căzăturii, Molovan a suferit politraumatisme, un traumatism cranio-cerebral acut, și traumatisme la mîna stîngă și coloana cervicală. Tot la spital a ajuns și Maria Grigoraș, de 67 de ani, din Valea Seacă. Și aceasta a căzut din căruța plină cu fîn. „M-am certat cu soțul meu și acesta mi-a zis două vorbe urîte. Mi s-a făcut rău, am amețit și am căzut de pe claia cu fîn”, ne-a declarat pacienta.Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral, contuzie cerebrală, fracturi și tasare de coloană. Ambii pacienți au fost internați în secția de Ortopedie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.