Cătineanu, cea mai bună extremă stîngă de la „europene”

Administrator

HANDBAL FEMININ – JUNIOARE: Alexandra Cătineanu, singura băcăuancă din lotul național de handbal, junioare, al României (n.r., legitimată la Clubul Sportiv Școlar), a devenit vicecampioană europeană, duminică, în urma finalei pierdută cu 26-29 (16-15) de naționala noastră în fața celei a Danemarcei, la turneul final din Austria. Alexandra a jucat meci de meci pe parcursul celei mai importante competiții continentale și, cu o singură excepție, s-a aflat mereu pe lista marcatoarelor.
Trecînd peste rezultatul finalei, care nu a fost cel dorit de handbalistele române, considerate apriori ca favorite la locul I, Alexandra a fost singura dintre jucătoarele noastre nominalizată în echipa turneului, pe postul de extremă stînga. Cătineanu este, printre altele, continuatoarea unei tradiții în handbalul juvenil băcăuan. Aproape an de an, de la CSȘ Bacău ies în evidență, la „mondiale” sau „europene”, jucătoare de clasă. Urmează senioratul și apoi un sezon competițional sau maximum două în lotul Științei, după care despărțirea de Bacău este inevitabilă întrucît, în alte părți, există condiții ca jucătoarele să simtă și în buzunar că nu aleargă, nu pasează, nu își dau sufletul pe semicerc și nu înscriu goluri degeaba. Această stare de lucruri a devenit tradiție în Bacău, un oraș care a avut echipă ce domina competiția internă, la nivel de senioare, dar făcea și furori prin Europa. Deloc lipsit de importanță este că Eugen Manoliu, antrenorul de la club, nu este la prima experiență de acest fel. Se bucură de reușitele elevelor sale, dar nu are și satisfacția de a le vedea la prima echipă a Băcăului deoarece nu mai există bani pentru susținerea handbalului, la nivel de seniori (n.r., lucru valabil și la juniori). Alexandra își va vedea și ea de drum, la fel cum au făcut-o și predecesoarele sale. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.