În pelerinaj spre Ziua Mondială a Tineretului (I)

Întîlnirile cu tinerii organizate în cadrul Bisericii Catolice mi-au devenit, de mult timp, familiare. Festivaluri, zile ale tineretului sau reculegeri, exerciții spirituale m-au atras, însă, în mod deosebit, atunci cînd printre participanți erau și tineri ortodocși sau protestanți. Asemenea experiențe m-au întărit sufletește și mi-au deschis noi orizonturi în viața de credință.
Cu cîteva zile în urmă am revenit în țară după ce am luat parte la o sărbătoare impresionantă: A XX-a Zi Mondială a Tineretului, desfășurată în Germania, la Köln. Evenimentul a fost precedat de doua etape: mai întîi, o săptămîna (8-15 august) în care fiecare grup a fost implicat în diverse activități într-unul din orașele sau satele Germaniei, după care, în perioada 16-21 august, tinerii s-au adunat la Köln, Bonn și Düsseldorf și au participat, în funcție de preferințe, la anumite conferințe, concerte, momente de rugăciune sau celebrări liturgice. Totul a culminat cu o veghe de rugăciune împreună cu Papa Benedict al XVI-lea, în seara zilei de 20 august, urmată, dimineața următoare, de Sf. Liturghie celebrată, de asemenea, de Papa, la care au participat mii de preoți și aproximativ un milion de tineri.
Grupul din care am făcut parte a fost implicat într-un amplu proiect organizat de iezuiți, mai exact, un experiment ignatian numit ș’magisț (însemnând, în latină, „mai mult”). Acest nume reflectă un principiu al spiritualității ignatiene: pe drumul credinței sîntem mereu invitați să creștem în deschidere și generozitate față de Dumnezeu și față de oameni. Experimentul a reunit în jur de 2500 de tineri din 20 de țări și s-a desfășurat în localități din Germania, Franța și Belgia. Pentru noi, punctul de pornire a fost orașul Nürnberg. S-au format opt grupuri avînd în componența lor între 25 și 30 de tineri din mai multe țări, fiecare grup fiind axat, timp de patru zile, pe o anumită experiență: caritativă, culturală, artistică sau de pelerinaj. Grupul meu s-a numit „Nürnberg 6″ și a avut ca scop pelerinajul. O liturghie solemnă celebrată de un episcop din Africa a marcat deschiderea experimentului. Fiecare grup a primit o lumînare, pe care era imprimat cuvîntul „magis”, ce urma sa fie aprinsă în momentele de rugăciune, de-a lungul celor patru zile. Impresionant a fost și momentul oferirii darurilor, aduse la altar de tineri africani dansînd în ritmul tobelor. O surpriză aparte a venit chiar din partea episcopului cînd, la final, a luat o chitară și ne-a cîntat cîteva piese, după care, în glumă, ne-a cerut să nu mai spunem nimănui că am văzut un „singing bishop”.
Fiecare grup și-a început, apoi, experimentul. Noi am mers cu autocarul pînă în locul din care urma să pornim pe jos, ca adevărați pelerini, purtînd în spate un rucsac de peste zece kilograme. Eram împreună treizeci de tineri din cinci țări: Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Ecuador, însoțiți de trei lideri: un preot iezuit din Austria, Johannes, și două tinere din Germania care, dinainte, au ales traseul și au conceput programul. Pentru că am ne-am început pelerinajul după-amiază, în prima zi am mers doar 5-6 kilometri. La fel cum aveam să facem și în zilele următoare, ne opream din cînd în cînd pentru momente de rugăciune comună, pentru jocuri menite să ne apropie unii de alții și „exerciții” avînd ca scop aprofundarea relației personale cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu noi înșine. Trebuia să parcurgem o anumită distanță alegîndu-ne ca partener de conversație pe cineva din altă țară. În acea seară am rămas într-o casă a unei parohii protestante din Muggendort și tot de atunci au început să se desfășoare așa-numitele „cercuri magis” – grupuri de împărtășire între vorbitorii aceleiași limbi. Aceste întîlniri presupuneau două etape: un examen de conștiință, în liniște, apoi cîteva momente în care fiecare împărtășea celorlalți ceva semnificativ din ce a trăit în acea zi. Între noi, cei opt români din experimentul de pelerinaj, „cercurile magis”, repetate în fiecare seara, au creat legaturi profunde.
A doua zi, pînă la amiază, am muncit în parohia respectivă, după care ne-am continuat drumul. Am parcurs în jur de 15 kilometri, mai mult prin pădure, uneori fiind în situația de a urca pante destul de abrupte. Românii fiind mai mereu primii, liderul nostru, pr. Johannes, și-a pus problema dacă nu cumva noi am făcut un antrenament special înainte. La un moment dat am mers în tăcere cam o oră, ca pregătire pentru Sf. Liturghie pe care urma să o celebrăm în natură. Noaptea am petrecut-o la Pretzfeld, într-o sală de sport. Următoarea zi, în care am ramas pe loc, a avut caracterul unei reculegeri: de la rugăciunea de dimineața pînă la Liturghia de seară am păstrat tăcerea, meditînd asupra unor puncte indicate de lideri. A existat, de asemenea, posibilitatea de a primi îndrumare spirituală. Dimineața am pornit din nou la drum, avînd de făcut încă 15-16 kilometri, cu obișnuitele opriri pentru rugăciune și „exerciții”. Ajungînd în ultima seară a experimentului nostru, am organizat, în casa călugărilor salezieni din Forchheim, o mică petrecere. Nu aveam posibilitatea de a folosi casete sau CD-uri, prin urmare atmosfera a fost întreținută doar de cîntecele, dansurile și jocurile noastre. Fiecare a venit cu ceva specific țării sale. A fost o seară superbă!
A doua zi am plecat cu trenul spre Loreley, unde urmau să se adune toți cei peste 2.500 de tineri implicați în experimente „magis”, pentru un festival al tinerilor. Acolo am stat la corturi, ca într-o tabără. Se putea vedea o întindere parcă nesfîrșită de corturi albastre. A plouat aproape mereu, dar nimic nu putea să ne răpească entuziasmul. Toată lumea avea pe buze refrenul: „I’m singing in the rain”. În timpul Liturghiei solemne care a precedat festivalul, ploaia a încetat, în mod surprinzator, astfel încît, spre miezul nopții am putut vedea și focuri de artificii. În toată perioada am avut posibilitatea de a vizita și un cort imens în care era expus Sf. Sacrament, spre adorație, 24 de ore din 24.
Încheindu-se, la Loreley, săptămîna dedicată experimentului ignatian, în dimineața zilei de 15 august am pornit cu toții spre Bonn, cu doua vaporașe, de-a lungul Rinului. M-am bucurat nespus să aflu că, la bordul vasului cu care călătoream, trei zile mai tîrziu avea să fie însuși Papa. Începea de acum cea de-a doua etapă a pregătirii pentru Ziua Mondiala a Tineretului. (Cornelia FARCAȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!