În pelerinaj spre Ziua Mondială a Tineretului (II)

„Am venit să ne închinăm Lui!”(Mt 2,2) – a fost motoul celei de-a XX-a Zile Mondiale a Tineretului, organizate anul acesta la Köln, în intervalul 16-21 august. Sînt cuvintele adresate, lui Irod, de către cei trei magi care, urmînd steaua, îl căutau pe Regele nou-născut al iudeilor. La acest act de adorație eram chemați acum noi, tinerii din toata lumea. Veniți de pretutindeni ca să-l întîlnim pe Papa, statutul nostru era acela de pelerini și nu de turiști, ceea ce a creat o atmosferă aparte și un alt fel de a ne privi unii pe alții. Cred că nu am trăit niciodata, atît de puternic, sentimentul comuniunii. Diferențele dintre noi nu numai că nu erau o barieră, dar deveniseră o bogăție. În Bonn, Köln, Düsseldorf, străzile erau arhipline. Treceau, fără întrerupere, grupuri purtînd steaguri și semne distinctive. Aveam înaintea ochilor o imagine pe care nu mă mai săturam să o privesc.
În perioada 16-20 august grupul nostru de români a fost cazat în familii, în cartierul Bad Godesberg din Bonn. Împreună cu alte cinci tinere am stat la o familie unde aveam să întîlnim niște oameni extrem de ospitalieri, deschiși, cu un deosebit simț al umorului. El era profesor universitar în domeniul economic, iar ea, de origine filipineză, – profesoară de engleză. A fost o nouă experiență. Dorința de a sta unii cu alții a devenit atît de intensă, încît seara, în ciuda oboselii, ramîneam de obicei pînă după ora 3, discutînd și, mai ales, cîntînd. Le făcea o mare plăcere să ne asculte cîntecele și, de aceea, mereu ne cereau să mai cîntăm ceva. La un moment dat, aflînd că am fost la Loreley, el a scos din bibliotecă un volum de Heine și ne-a citit cîteva versuri din poemul Loreley, în germană, facînd în același timp o traducere expresivă în limba engleză. După aceea, împreună cu soția, ne-a cîntat o strofă. Într-o altă seară am ieșit pe malul Rinului, unde am stat pînă la două noaptea, în jurul focului. Am fost însoțiți atunci și de o prietenă de familie din Malaezia, care ne-a gătit cina ca în țara ei.
În timpul zilei participam la programul oferit cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, în Bonn și Köln. Ne era destul de greu să ne decidem, pentru că oferta cuprindea cîteva zeci de pagini. Un moment deosebit a fost acela în care am luat parte la o oră de rugăciune în stil Taizé, în biserica Sf. Martin din Bonn. Chiar în dimineața zilei respective, am aflat cu toții, stupefiați, că fratele Roger, fondatorul comunității monastice de la Taizé, fusese ucis, cu o seară înainte, de o româncă. Și mai consternați au fost ieșenii, pentru că o cunoșteau pe Luminița, cea care a comis crima. La ora de rugăciune, prima din acea zi, biserica s-a umplut pînă la refuz cu tineri. Vestea morții fratelui Roger a avut, în mod cert, un impact deosebit asupra tuturor.
Înainte de cea mai importantă întîlnire cu Papa, de la Marienfeld, tinerii erau invitați să viziteze, ca pelerini, Domul din Köln, unde se păstrează relicvele celor trei magi. A fost emoționant să mă știu atît de aproape de aceia care, călăuziți de stea, au pornit în căutarea Mîntuitorului, pentru a-L adora. Pe de altă parte, Domul m-a copleșit prin măreție. În apropiere am putut vedea un mozaic imens, acoperind patru etaje, cu chipul Papei Ioan Paul al II-lea, realizat din fotografii-portret ale tinerilor din toata lumea. (A existat un anunț pe internet, în urma căruia mii de tineri și-au trimis fotografia.) Deasupra stătea scris: „Thank you, JP II”. Nu mi-am putut reține lacrimile.
În după-amiaza zilei de sîmbătă, 20 august, ne-am îndreptat spre Marienfeld. Organizatorii au prevăzut ca traseul Köln-Marienfeld (peste 15 kilometri) să fie parcurs pe jos, în pelerinaj. Totuși, au pus la dispoziție și mijloace de transport. Noi am decis să facem o parte din traseu cu tramvaiul, iar restul – 8-10 kilometri – pe jos. De-a lungul drumului ne-am alimentat buna dispoziție cîntînd. Treptat, strada s-a umplut cu grupuri care mergeau în aceeași direcție. Mulți localnici, ieșind la ferestre, ne făceau semn cu mîna și chiar aplaudau. Spre seară am ajuns la Marienfeld, unde se adunaseră deja sute de mii de tineri. O priveliște impresionantă!
Veghea de rugăciune cu Papa Benedict, din acea seară, și Liturghia de a doua zi au fost punctul culminant pentru ceea ce am trăit timp de două săptămîni. Eram în jur de un milion de tineri din toată lumea, uniți de același ideal, exprimat prin motoul: „Am venit să ne închinăm Lui!”. Momentul oferirii păcii, din cadrul Liturghiei, a fost, de aceea, emoționant. Mi-a plăcut și faptul că piesele cîntate în timpul slujbei au fost alese în așa fel încît să fie cel puțin una specifică fiecărui continent, motiv pentru care această Liturghie a fost numită „Missa mundi”. Drumul de întoarcere spre Köln l-am parcurs, mai bine de jumătate, tot pe jos, pentru că cei care coordonaseră mijloacele de transport au fost depășiți de situație. Vedeam șiruri nesfîrșite de tineri care, în ciuda epuizării fizice, mai aveau, ca și noi, puterea de a cînta.
După încă o zi petrecută în Köln, am pornit spre casă. În autocar am putut observa cît de diferită era starea noastră de a celorlalți călători care, în mare parte, munceau în Germania sau fuseseră în vizită la rude. Primiserăm o hrană sufletească aparte, dar acest privilegiu ne deschidea perspectiva unei „misiuni”, aceea de a da mărturie despre credința din noi. (Cornelia FARCAȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!