„S-a țigănit lumea, dom’le!”

Ștefan RADU

Asta a fost prima frază pe care mi-a aruncat-o un amic, zilele trecute, cînd am dat nas în nas cu el pe stradă. în primul moment, n-am înțeles prea bine ce-a vrut să spună. Am încercat să-i atrag atenția că atitudinile rasiste sînt sancționabile. „Stai că și asta-i o poveste bună de discutat altă dată! Dar eu altceva vreau să zic: n-am nici o problemă cu rromii. E treaba lor ce obiceiuri au deprins… Nu mă pot împăca, însă, cu mitocănia românilor mei, a concitadinilor cu mofturi de oameni civilizați.” Și a început să-și verse oful. E sătul de mizeria pe care zilnic trebuie să o curețe de pe geamurile apartamentului deoarece vecina de deasupra este tare gospodină! Curăță mizeria de prin casă de dimineață pînă seara și din sfert în sfert de oră bate mătura umezită, plină de praf năclăit, de zidul blocului, exact deasupra ferestrei deschise a amicului meu. Imediat urmează preșurile, fețele de masă pline de firimituri, pernele, păturile și tot ce mai are omul prin casă. Nu contează confortul (și sănătatea) celor ce au ghinionul de a locui la etajele inferioare… Prietenul meu mulțumește lui Dumnezeu și este mulțumit că nu are necazuri mai mari, precum vecinul de la etajul 1 ale cărui ferestre se dechid exact deasupra platformei de la intrarea în bloc. Săptămînal, bietul om trebuie să curețe resturile de mîncare, dozele goale de bere, pachetele și mucurile de țigări și – spre disperarea lui – prezervativele folosite de fetișcanele de la etajul doi (părinții findu-le plecați în Italia).
Auzind povestea amicului furios am crezut că s-a mutat undeva, la periferie, în ghetou. Aș! Locuiește aproape de centru, într-un bloc unde vara duduie rotopercutoarele echipelor de renovare, unde faianța în băile „gospodarilor” a fost schimbată, după modă, de trei ori în doi ani. Nu există week-end în care să nu se organizeze pe scară două-trei petreceri, cu manele și chiolhanuri pînă dimineața. Nu contează liniștea celor din jur. La urme-urmei, au auzit că un șef de la Primăria s-a răstit la o bătrînă: „Dacă ați ajuns la o vîrstă cînd nu vă mai interesează distracția, lasați-i măcar pe cei tineri să-și trăiască viața!” Halal atitudine de specialist în administrația locală! în asemenea condiții cum să nu se transforme blocurile în taverne gălăgioase, locuri de orgie sub atenta protecție a autorităților?!… Ați încercat să atrageți atenția unui vecin prea vesel că deranjează cu exuberanța lui nocturnă? Cred că ați fost la un pas de a fi pocnit în mecla de tip antipatic pe care ați afișat-o la ușa mitocanului iubitor de manele. Dacă ați sunat la Poliție, beleaua a căzut tot pe dumneavoastră: ori nu v-a băgat în seamă ofițerul de serviciu, ori a trebuit să dați declarații pînă în zori. Bașca amenințările celor reclamați!…
De cîte ori văd cîte un episod din serialul „La bloc” am sentimentul că scenaristul vine de pe altă planetă. Acțiunea se petrece într-o comunitate care nu știu unde ar exista pe teritoriul României. Viața „la comun” nu are de-a face cu „viețuirea împreună”. Dacă apartamentele sînt modernizate (pînă la distrugerea structurii de rezistență a clădirilor, pentru că instituțiile abilitate nu controlează haosul din domeniu), spațiile comune tind să devină un fel de cocini. Nu s-a mai văruit de pe vremea lui Ceaușescu, instalațiile de iluminat atîrnă pe pereți inutile, sub scară urinează bețivii de la crîșma deschisă non-stop la parter, iar în subsol se poate intra doar cu echipament special de protecție. Asociațiile de locatari au devenit niște structuri ineficiente, unde o adunătură de „membri ai comitetului” se sustrag – parțial sau integral – de la plata utilităților și acordă scutiri celor cu pile. însă cînd este vorba să administreze imobilele dispar prin cine știe ce cotloane. Administratorii sînt doar simpli casieri. Nu am văzut acțiuni de recuperare a datoriilor, de stopare a demolărilor din interiorul apartamentelor și nici dispunerea unor minime renovări a spațiilor comune. Locatarii trebuie să se descurce singuri, doar împreună cu șeful de scară, fără aportul președinților, vicepreședinților și altor indivizi ale căror rosturi nu sînt bine definite. Aceste asociații ar trebui să dispară, firmele furnizoare de utilități să încheie contracte individuale, iar oamenii să-și aleagă un șef de scară și să se gospodărească după cum cred ei de cuviință. Poate ar fi mai puțină mitocănie, s-ar realiza o mai bună comunicare între vecini și ar fi dați pe brazdă cei care s-au țigănit mai rău decît rromii – vorba prietenului meu iubitor de naționalități conlocuitoare.n casă de dimine

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!