Peste 1.100 de candidați s-au înscris, în ultimele trei zile, la concursul de suplinitori necalificați organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bacău. „La această etapă au putut depune dosare de înscriere candidații care nu au dat concurs nici în 2003, nici în 2004 și nici în 2005. Totodată, sînt așteptați în sălile de examen profesorii care au luat note sub cinci la examenul unic din acest an, precum și absolvenții de liceu cu specializări în profilurile în care vor să predea”, a explicat inspectorul Petru Botezatu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Toți candidații care se vor înscrie în această ultimă etapă vor susține un examen care va fi organizat la județean, cu subiecte elaborate de inspectorii de specialitate la fiecare disciplină în parte. Evaluarea va avea loc astăzi în patru centre de examen din municipiul Bacău, iar afișarea rezultatelor se va face pe 3 septenbrie. După două zile în care vor fi soluționate contestațiile, iar ședintețe publice de repartizare pe posturi vor avea loc pe data de 7 și 8 septembrie.
Organizarea concursului pentru suplinitori necalificați reprezintă soluțai extremă de a completa catedrele și acum vacante din școlile din județ. După patru etape de de repartizare computerizată și o ședință publică, în școlile din județul Bacău există nu mai puțin de 750 de posturi vacante. Ca și anul trecut, cele mai multe dintre posturi sînt la școlile izolate din județ, unde profesorii nu vor să meargă din cauză că nu au mijloc de transport în comun. Practic, după o vară în care au fost organizate întîlniri peste întîlniri, aproape jumătate dintre școlile care inițial nu aveau profesor au rămas și acum fără dascăli. Ceea ce este și mai îngrijorător este că din totalul posturilor vacante cu două săptămîni înainte de începerea anului școlar este că peste 100 de școli nu au profesori la limba și literatura română, iar alte peste 100 sînt vacante la limbile străine. Membrii Comisiei Județene de Mobilitate a Personalului Didactic lucrează, în aceste zile, la identificarea locurilor rămase libere în școlile băcăuane după cinci tentative de a atrage profesorii la catedră. Ceea ce este și mai dramatic este că pe lîngă cele 750 de catedre vacante din școli vor mai apărea și altele. Este vorba de catedrele la care profesorii repartizați nu s-au prezentat, cele rămas vacante prin aprobarea concediilor fără plată, precum și cele apăruta ca urmare a plecare în concedii de maternitate a educatoarelor, învățătoarelor sau profesoarelor. „Lista locurilor vacante nu a fost încă finalizată. Abia peste cîteva zile, înainte de ședința publică, vom publica lista tutror catedrelor vacante în jude”, a precizat inspectorul Constantin Năstac. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.