Istoria romanțată

Mrejele servilismului

* Cum se mai scrie, uneori, istoria… (3)

La Augsburg, în Germania, în casa unei familii respectabile, se păstrează sub un clopot de sticlă gulerul brodat al regelui Gustav Adolf. Un text lămurește istoria lui: „Acest guler a fost purtat de regele suedez Gustav Adolf și dat în dar iubitei mele soții Jakelirn Lauber, cu ocaza vizitei preamăritului rege la Augsburg; iubita mea soție, fiind cea mai frumoasă femeie, cu mult respect amintita majoritate a învrednicit-o să danseze cu ea la bal. âmprejurarea care a provocat darul a fost că, în timp ce regele încerca să mîngîie pe amintita femeie, aceasta, din pudoare, n-a îngăduit anumite lucruri și cu degetele ei a făcut găurile ce se văd pe guler”.
Și de la guler să trecem la o jartieră care a făcut carieră! Istoria ei începe într-o zi la Curtea regelui Angliei Eduard al III-lea (1327-1377). Se pare că în timpul unui dans, unei doamne i s-a desfăcut jartiera, care a căzut pe pardoseală. Regele, cu un gest cavaleresc, o ridică și o înapoiază posesoarei. Dar, curtenii, mai mult sau mai puțin de față, au început să facă unele ironii și să zîmbească. înfuriat, regele, pentru a pune capăt intrigilor, strigă: „Honi soit qui mal y pense” (Să fie blestemat cel care gîndește rău despre aceasta), adăugînd că va face din această jartieră o distincție cu care se vor mîndri cei mai mari nobili ai regelui. Și s-a ținut de cuvînt, înființînd „Ordinul Jartierei”, ordin atribuit, după cît se pare, chiar și unui domnitor moldovean, Despot Vodă.
în schimb, Ana Maria de Austria a leșinat de spaimă de la o duzină de ciorapi! Venită în Spania pentru a se căsători cu Filip al II-lea, peste tot era întîmpinată cu mare fast. Unul dintre primarii localităților pe unde trecea i-a oferit în dar ciorapi de mătase, mîndria manufacturii locale. Majordomul, însă, refuză darul spunînd: „Să știți, domnule primar, că regina Spaniei n-are picioare”.
Biata femeie își pierdu cunoștința, crezînd că de dragul etichetei de la Curtea Spaniei i se vor amputa picioarele!
Sarcina reginei Maria Antoaneta a stîrnit o adevărată „revoluție” în lumea modei franceze. Doamnele din înalta societate, ca să semene cît mai mult cu fizicul reginei, își potriveau sub fuste cîte o perniță, pe care o schimbau în funcție de mărimea sarcinii. Firește că și fustele erau ajustate, devenind „quart de terme”, „demi-terme”, adică fustă de trei luni, de patru luni și jumătate. Astfel a apărut pe lume „moda gravidității”.
Dar și un nenorocit de furuncul poate deveni celebru! Aceasta, însă, cînd s-a nimerit să apară pe partea mai puțin luminată chiar a Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. Operația de eliminare a furunculului a fost un adevărat eveniment, fiind consemnat și în documentele oficiale la 18 noiembrie 1686. Celui care, din întîmplare, avea un furuncul, îi pusese mîna regele pe cap! Personal Maiestatea Sa se interesa de felul și de evoluția lui. Aceasta a făcut ca o parte din curteni să se ducă pe ascuns la chirurgi și să le ofere sume mari de bani pentru o… „intervenție regală”.
Nici curțile moldovene n-au scăpat de mrejele servilismului. La 24 noiembrie 1777, în Iași, intra ca domn al Moldovei Constantin Moruzzi, de loc din „Trapezunta Asiei Mici”. „Ambițios și cu răbdare, dibăcie și bani devenise domn”. Dar Constantin Moruzzi va rămîne în istorie mai ales pentru un defect de vedere. Să-l lăsăm să ne povestească pe unul din strănepoții săi, Dumitru C.Moruzzi: „Moruzzi era un groaznic și urîcios fanariot, care se uita la boierii lui cu atîta asprime încît din încruntarea aceasta a privirii rămăsese șpanchi. La rîndul lor, boierii Divanului, în iatacul lor, își lipeau cîte un benchi pe vîrful nasului, privindu-l cu amîndoi ochii pentru a se obișnui să se uite ciacîr la înălțimea sa. După boierii divaniți se lua protipendada, apoi, boiernașii, negustorii, slugile, țiganii. Sub Vodă Constantin Moruzzi toată Moldova era șpanchie, iar domnișoarele de pe atunci, fete de boier sau fete de rînd, nu se uitau la crai dacă aveau necuviința de a privi drept în față, în loc să se uite cu un ochi la făină și cu celălalt la slănină”. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!