Contrapunct

„Librăria” de pe stradă

Ieri mi-am cumpărat două cărți pe care nu le aveam în bibliotecă. „Abaddon, exterminatorul”, roman de Ernesto Sabato, apărut la Editura „Univers”, 1986, în Colecția „Romanul Secolului XX”, și „Porțile”, roman de Vasili Ardamatski, Editura „Univers”, 1989. Am dat pe ele 50 de mii dar, dacă „negociam”, „le scoteam” și mai ieftin. Dar nu, n-am stat deloc pe gînduri. O pleașcă. în librării, aceste două cărți, dacă mai există, se ridică la sute de mii. „Librăria” de unde le-am cumpărat eu era… pe stradă. E adevărat, pe o străduță dosnică, cea dintre Cimitirul Central și fostul Institut de trei ani, undeva, pe la mijlocul aleii, „așezată”, cuviincios, pe o folie de polietilenă. Am scris „cuviincios”, deoarece cărțile, vreo cincizeci, dacă nu mai multe la număr, erau frumos așezate, după „colecții” și „edituri”, se vedea că doamna care le vindea era pricepută la cărți. Stătea ghemuită lîngă gard, în dimineața de care aminteam, pe la orele opt, era, încă, răcoare, și, de fapt, avea și un „ajutor”, băiatul ei, un ins de vreo patruzeci de ani, slab și deșirat, în pantaloni scurți, cu mustață și țigară… M-am oprit – lucru pe care îl fac, de fiecare dată, cu nedisimulată plăcere și mare interes atunci cînd e vorba de cărți, – și m-am adresat doamnei aceleia în vîrstă, făcîndu-mă că nu-l iau în seamă pe tînăr: „Le vindeți…?” întrebare fără nici un rost, dar trebuia să spun și eu ceva, mai ales că nu mă grăbeam și aveam de gînd să iau în mînă cam tot ce era așezat pe „covorul” acela… „Bineînțeles. Altfel nu eram aici” – răspunse bărbatul cel tînăr. Majoritatea cărților erau din Colecția „Romanul Secolului”, cărți bune, desigur, bine păstrate, dar erau și cărți din alte colecții, inclusiv – dacă vă amintiți – din „Delfin”, unde au fost publicate multe titluri pe care, prin anii ’70-’80, le-am citit cu nesaț. Doamna, fostă laborantă la fostul Trust de Construcții Bacău, acum pensionară, cu o pensie de 3,2 milioane lei pe lună, cu soțul mort și singurul băiat șomer – „m-am dus în nu știu cîte locuri, dar cînd aud că ai patruzeci de ani, nici nu te iau în seamă” – a ajuns în situația să-și vîndă cărțile din bibliotecă. „Am foarte multe cărți… Erau ieftine și aveam stand la serviciu și, de-acolo, am cumpărat și am tot cumpărat, că mi-a plăcut să citesc… Acum am ajuns să trăiesc din banii pe care-i iau pe ele… Deși, credeți-mă, simt o mare durere să-mi vînd cărțile pe care le iubesc atîta…” I-au dat lacrimile doamnei și am plecat fără să mai privesc în urmă, dar nu înainte de a-i spune că voi păstra cele două cărți în biblioteca mea destul de bogată.
… Cu cele două cărți în mînă m-a oprit amicul Ciuche. Sîntem vechi prieteni și el locuiește în zonă. Fusese în Piața Sud, după un buchet de flori, se pregătea pentru a merge la o cununie. „Ai trecut pe la librărie, nu…?” „Da, într-un fel…”. N-a înțeles ce-am vrut să spun și a continuat: „Unde mai găsești, acum, librării…? S-au desființat pe capete. Și cea de pe „Alexandri”, și cea de pe „Dr.Aroneanu”, și cea de pe… într-un oraș în care, în loc să apară, dispar librăriile, înseamnă că cineva lovește în cultura acelui oraș… Asta-i…!” Eu cred că a vrut să-mi zică numai concluzia, pentru că n-a mai adăugat nimic. Și atunci i-am zis eu de librăriile pe care le-am vizitat în Toronto, orașul acela mare, canadian, i-am povestit despre prețurile mici ale cărților, comparativ cu veniturile bănești ale oamenilor de acolo, i-am mai zis că, de aceea, librăriile erau pline de cumpărători, dar și de cititori, deoarece fiecare avea create condiții să citească chiar acolo, și cîte nu i-am mai spus…! (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!