Provincia și provincialii

Un titlu ce parcă ne duce cu gîndul la Caragiale, sau, de ce nu, chiar la Alecsandri. Literatura nu are, de această dată, nimic de a face cu subiectul. Într-o luptă pentru supremație, ce se dă într-o lume atît de diversă, induce impunerea unui lider, de obicei cel mai puternic și influent. Este o regulă istorică, economică, socială, dar mai presus de toate, o regulă naturală, cu legături străvechi, încă din vremea preistorică. Această tendință de a se impune apare cel mai adesea și în capitală, sau resedință de județ, față de „restul lumii”. Orașul mai puternic își implementează structura și induce un anume tip de mentalitate. Paradoxal sau nu, provincialul se va simți mereu complexat în fața acestei superiorități, fie ea și simulată. Un complex al omului care își face cumpărăturile într-un en gros și apoi se vede aruncat într-un hypermarket sau a șoferului calm, care se simte încercuit în traficul capitalei. Dar, destul cu ipotezele. Mă voi referi strict la un subiect pe care îl invoc în raport cu începerea unui nou an școlar.
După cum spuneam mai sus, ne vom referi și la reședințele de județ. Și acum, că tot s-a dat startul la cursa pentru începerea unui nou an școlar, știm cu toții de înseamnă asta. Dar nu ar trebui să-i omitem pe noii colegi. Desigur, dacă sîntem deja într-a unsprezecea, grupul a devenit omogen, iar schimbările intervin mai greu, dar pînă atunci se pot face mutări. Dacă cei din clasa a zecea s-ar putea trezi cu vreo trei colegi noi, ce să mai vorbim de bobocii de a noua, pentru care toată lumea este nouă. Micii „mielușei” sînt aruncați în gura lupului, fie că ne refrim la profesori sau la elevii mai mari, care nu pierd nici o ocazie de a face haz pe seama timorării colegilor mai mici. Dar ce te faci cînd mai ai un așa-zis minus, și provii din mediu rural?! Colegii te-ar putea accepta ușor, căci fiecare este nou pentru celălalt, însă pe parcurs se pot resimți efectele unei distanțări. Această ruptură de colegii „orășeni” nu se produce neapărat din cauza lor, ci și a mediului. Majoritatea celor din mediul rural stau la cămin, fapt ce constituie un impediment în relaționarea cu restul colegilor. Vă amintiți poate cum în clasa a noua ieseați la un suc cu noii colegi, iar discuțiile de cunoaștere se prelungeau și mai treceați și pe la discotecă. Și, vă întrebați, poate, de ce nu ar face și cei din cămine același lucru. Biletul de voie, un permis al pedagogului spre o seară de distracție, care nu se poate prelungi mai mult de ora 23:00. Dar, dacă acest „handicap mutual” al provincialului este depășit, iar el se integrează grupului din care face parte, problema biletului de voie va fi în curînd rezolvată. Și nu e vorba de falsificarea sau furarea lui. Dacă distracția se prelungește mai mult decît prevede biletul, atunci cel care stă la cămin, va dormi în seara aceea la un coleg. Condiția este să fie în weekend, sau distracția să fie aprobată de conducerea școlii, altfel, respectivul poate avea mari probleme cu pedagogul din cămin. Și vedem cum pentru toate problemele există cîte o soluție. Îmi ramîne doar să mă întreb dacă în drumul nostru spre o facultate din țară vom simți acest complex al provincialului. (Silvia URSU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!