Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău sparge gheața în privința colaborării în cadrul proiectelor europene. Proiectul lingvistic Comenius propus de profesoara de engleză Adriana Ionescu Ambrozie a fost aprobat de reprezentanții Agenției Socrates din România și va primi finanțare de 10.000 de dolari pentru colaborarea cu o școală din străinătate. în cadrul acestui proiect, un grup de 25 de elevi de la colegiul băcăuan vor colabora cu un grup de elevi de la o școală din Neo Petritsi din Grecia la proiectul intitulat „Creaturi ale apelor în legendele Europei”. Coordonați de profesoara de engleză Adriana Ionescu Ambrozie și de profesoara de franceză Nicoleta Grozav, adolescenții vor reliefa felul în care aceste legende reflectă spațiul cultural care le-a generat, în cazul elevilor băcăuani ei urmînd să facă referire la legendele „Mica Sirenă”, „Lorelei”, „Lostrița” și o mică sirenă a lui Poseidon. „Intenția noastră este să integrăm o legendă românească în circuitul european. De asemenea, dorim să creem o echipă puternică de elevi care să știe ce înseamnă „team-work”, care să lucreze serios cu partenerii lor din Grecia. Avantajul proiectului este că pe tot parcursul derulării proiectului, elevii vor conversa cu partenerii lor în limba engleză. Am încredere în talentul și creativitatea tinerilor noștri pentru a un proiect deosebit de valoros”, spune profesoara Adriana Ionescu Ambrozie, inițiatoarea acestui proiect lingvistic. Pe lîngă faptul că își vor aprofunda cunoștințele de limba engleză, adolescenții care vor colabora în proiect vor avea posibilitatea să viziteze timp de două săptămîni Grecia, pe banii Uniunii Europene. Ei vor fi găzduiți de elevii parteneri din Neo Petritsi, urmînd ca și grecii să vină apoi în Bacău. Produsul final intenționat este o carte despre aceste legende în care copiii le vor analiza, compara și ilustra. Tinerii implicați în proiect au vîrste cuprinse între 12 și 18 ani și vor să realizeze și un CD care să prezinte tema pe marginea căreia vor discuta pe parcursul unul an. Bursa primită de Colegiul Național „Ferdinand I” este cea de-a doua aprobată pentru Bacău, o finanțare asemănătoare avînd și Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău. (Costinela BREAHNĂ) Helvetica-R acău, o finanțare asemănătoare avînd și Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.