Recurs la istorie

Demnitate și responsabilitate

* Construcția bisericii catolice și organizarea parohiei în Valea Seacă

în anul 1766 a izbucnit un conflict între proprietarii moșiilor Faraoani, mănăstirea Solca și a celei alăturate acesteia, Valea Seacă. Stolnicul Palade, stăpînul de la Valea Seacă, în anul 1768, a scris egumenului de la Solca să stabilească hotarnici care, împreună cu cei solicitați de el, să hotărască asupra limitelor dintre posesiunile lor. Persoanele împuternicite au fost nevoite să respecte prevederile hotarnicei întocmite, la 25 septembrie 1763 de către Ion Meleghi și Vasile Busuioc, demnitari care precizaseră limitele dintre Faraoani și Valea Seacă în felul următor. Moșia Valea Seacă, fostă a Ceaureștilor și a lui Ioniță Cantemir beizadea, la data respectivă, era a domniței Ana, sora beizadelei. Hotarul despărțitor a pornit de pe Siret, din colțul proprietății Galbeni, a urmat cursul pîrîului Valea Seacă, apoi pe cel al pîrîului Sarata, culmea Dealului Buchila, apoi drumul ce mergea la Dealul Ungureanului, cel ce ducea la Obcină, prin Cărunta, Poiana Șerboia, Piatra Vînătă, Piatra Slănina, Vîrful Pătului, Dealul Turcului, Piciorul Ghilei, Scaunul cel Mare, pîrîul Limborii, drumul Căpreanului și alte toponime numai românești. La asemenea acțiuni erau folosite toate documentului timpului și oamenii înțelepți ai satelor respective. Condițiile nu permiteau înscrierea neadevărului, deoarece oamenii erau cinstiți și demni, responsabili și conștienți asupra valorii mărturiilor, nu ca Hegyeli Attila și Ferenc Pozsony, care au scris cărți despre români fără să consulte nici un document autentic, dar după spusele unor persoane corupte și iresponsabile asupra preluării informațiilor oferite de trimișii maghiarismului veniți din Transilvania, Ungaria și alte părți ale lumii, foarte interesați în dezmembrarea României și a locuitorilor ei.
în statistica populației Moldovei, întocmită din dispozițiile ocupantului țarist, în anul 1774, se arată că moșia și Valea Seacă erau în proprietatea paharnicului Constantin Palade. Pe această proprietate se aflau 103 case, din care 86 erau rufeturile, deoarece aparțineau la: 2 mazili, un ruptaș, la 2 femei sărace, unui diacon și la 80 de poștași de la Bacău, iar 17 erau ale birnicilor. Onomastica capilor de familie a fost redată astfel: Ciceu, Benche 2, Cozan 6, Dogar 3, Nechitaș 3, Tancău 9, Podar 1, Morar 2, Traianul 1, Birbu 1, Neculai 1, Timar 2, Jinobir 1, Șăgalnic 1, Colacu 3, Focșăneanu 1, Doronta 1, Cădaru, Tubriuc, Boanul 2, Muntean 1, Cojocarul 1, Ungurul 1, Surdul 1, Ianăș 2, Duma 1, Cherecheș 1, Martin 1, Jubric 1, Jitar 1, Misturcă, Fechiu 1, Feingu 1, Budău 4, Pavăl 1, Coceiul 1, Cojan 2, Budai 1, Brăniștean 1, Grigoraș 1, Ciobotar 1, Cântăbine 1, Cocerul 1, Croitor 1, Dogariul 1, Cojnău 1, Bir 2, Olar, Bejan 2, Curălarul, Văcarul, Jidanul, Vierul, Pește 1, Rotar 1, Cojonel, Ciurar 1, Diban 1, Jitar, Bortă, Crâșmarul, Fechitău. Mazilii se numeau: Surad, Gâlcă. Diaconul se chema Vasile, iar ruptașul Dumitraș. Au fost arătate femeile sărace și un „zet popii”, ginerele preotului ortodox.
Se observă că onomastica multor locuitori de aici își avea originea în meseria practicată uneori meșteșugul a fost specificat lîngă numele de botez, fără să fi ajuns la faza de onomastică a familiei. Acestea au fost scrise cu minuscală. Noi am respectat situația scrisă de autorii statistici și ai cărții.
Rezultă clar că toponimia era una românească, așa cum o păstrau românii de secole, asupra onomasticii nu se pot exprima îndoieli, deoarece a fost redată în forma românească a timpului. Este evident că nimeni nu-și poate permite, în afara falsificatorilor maghiari ai istoriei românilor de talia lui Pozsony și Hegyeli Attila, să nege primordialitatea românilor pe pămîntul Moldovei și originea românească a catolicilor de aici. Culmea este că, acești tăgăduitori ai adevărului istoric al românilor din Moldova trăiesc din munca poporului român, iar autoritățile statului național român asigura plata unei munci extrem de dăunătoare națiunii române, ceea ce este absolut incorect și absurd.
Raportul întocmit de prefectul Mauro, în 19 august 1777, demonstrează convertirea mai multor ortodocși la catolicism din satele situate pe cursul Siretului, în partea de la sud de Bacău, precum și înmulțirea acestora pe calea naturală. Mauro a scris expresia: mai mulți se nasc și trăiesc, decît cei ce mor”. Aceasta a exprimat numai adevărul, consemnat și de alte documente.
în asemenea condiții, autoritatea administratorului Parohiei catolice Faraoani se exercita asupra enoriașilor din: Faraoani 470, Valea Mare 270, Valea Dragă 250, Năsipeni 90, Cacova (Capsa în text, Capsa lui Călinescu) 330, Geoseni 350, Valea Seacă 300, Buchila 210, Piseta 80, La Zăvoi 150.
Ținem să precizăm că recenzorii din 1774 au luat drept unitate de referință moșia pe care se aflau satele. Așa se explică faptul că n-au fost înscrise satele, în afară de Valea Seacă, aflate pe moșia paharnicului Palade și a mănăstirii Solca, Faraoani. Pe ultima se află așezarea cu nume, încă dac, Cacova, ai cărei locuitori purtau îmbrăcămintea strămoșilor.
Datele oferite de raportul prefectului Mauro ne permite să apreciem că, în satul Valea Seacă, numărul caselor populate de credincioșii catolici era de circa 60, din cele peste o sută arătate în statistica anului 1774. Conviețuirea ortodoxă și catolică era la ea acasă.
După războiul victorios al rușilor, retragerea armatelor biruitoare și a celor învinse, condițiile păcii au favorizat progresele economice și libertatea oamenilor. Aceștia au revenit din ascunzișurile în care se adăposteau. A avut loc repopularea satelor, iar activitatea misionarilor catolici a luat amploare. Aceasta a avut succes în acțiunea de convertire a autohtonilor. Parohul de la Faraoani, Carenzi a fost activ și plin de inițiativă. Astfel, de la Valea Seacă, prin îndemnul lui, a fost construită prima biserică de rit catolic. Aceasta a fost sfințită de Carenzi, în lunea Paștelui, din anul 1778. Biserica nu putea să devină imediat una parohială. Faptul s-a petrecut în anul 1779-1780. Fedele Roccchi, prefectul misiunilor, a efectuat prima sa vizită pastorală. Austa a raportat despre moartea parohului de Faraoani, Antonio Piletti, care slujise și la Valea Seacă. La începutul anului 1785, Aloysius Ralli primise banii pentru îmbrăcămintea necesară calității de paroh pe șase luni, în Parochia «Vallisacha», unde s-a stabilit și a funcționat. Documentele atestă adevărul și spulberă neadevărul istoricilor, enoriașilor și politicienilor maghiari. (Prof.dr.Dumitru ZAHARIA)bine 1, Cocerul 1, Croitor 1, Dogariul 1, Cojnău 1, Bir

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!