Cît ne costă un început de an școlar?

Administrator

încă o săptămînă și vom relua un alt stil de viață. Ceasul va începe să zornaie foarte de dimineață, înviorarea de dimineață va însemna fie o plimbare infernală cu autobuzul, fie una per pedes, sau pentru cei mai norocoși, o deplasare cu mașina. Revistele vor fi înlocuite cu manuale școlare, iar părinții își vor relua bioritmul și ne vor „încuraja” pentru a trage din greu. Mulți am vrea ca aceasta să fie descrierea unui scenariu de groază, însă ne referim iar la un subiect ce ne preocupă în mod direct, noul an școlar. Despre ce va însemna el pentru noi, știm cam toți. Ore de dimineață, cărora, în primele săptămîni îi faci cu greu față, sau profesori care au pretenția ca în cîteva zile să îți amintești materia pe un an. Să nu mai vorbim că noi, în vacanță, dormeam neîntorși, cînd ei au acum pretenția de a depune așa un efort intelectual.
Mai sus ne-am referit, mai ales, la ce implicații are un an școlar, sau, mai exact, ce ne costă el și cît așteaptă fiecare de la noi. Dar nu trebuie omis un aspect, la această revedere a colegilor, aspectul vestimentar. Parcă cine nu își reînvigorează garderoba cu ceva din colecția de toamnă, mai ales acum, cînd are ocazia de a fi admirat de colegi. Din cîte se pare, cele mai căutate articole sînt blugii, căci par a fi o emblemă a liceanului, sînt atît comozi, dar și trendy. Cu toții știm că, deși blugii sînt populari, ei nu sînt neapărat și ieftini. O pereche costă între 500.000 și peste un milion. Totul depinde, evident, de preferințe, model, dar cel mai important, de firma producătoare. Și parcă o pereche prețioasă de blugiă s-ar asorta de minune cu un top nou sau o maletă de sezon. Achiziția din urmă ne va ușura portofelul de vreo 700.000 de lei. Dacă sînteți băieți, cu siguranță vă doriți un tricou sau o cămașă cu mîneci lungi, care se învîrte în jurul aceleiași sume. Și uite cum, deja am ajuns pe la două milioane. Dar cum ramîne cu pantofii sau o geacă de toamnă? Și ar mai trebui, parcă, un treining nou, eventual și adidași. Și, dacă am mai lua și aceste articole vestimentare, am rotunji suma, apropiindu-o, cu ușurință, de cinci milioane.
Dar unde mai punem că ne-am axat pînă acum doar pe articole vestimentare, dar nici raionul cu rechizite nu poate fi ocolit. Și aici, ca și la haine, prețurile variază în funcție de calitatea produsului și de firma producătoare. Pentru noi, liceenii, caietele studențești sînt o necesitate, iar ele costă între 15.000 și 30.000 de lei. Dar exceptînd caietele, mai trebuie și alte lucruri, iar eu nu am găsit toată vacanța un pix în dezordinea de pe birou. Și rucsacul mi l-am rupt la Dărmănești. Povestea este asemănătoare și pentru mulți dintre voi. Deci, să mai adăugăm pe listă un rucsac, cîteva pixuri și desigur, pentu cei ce au depășit clasa a zecea, manuale școlare. Și uite cum avem o listă, dar eu tot nu găsesc pixul, probabil voi porni ca toată lumea la cumpărături. Atunci, pentru mine și voi, spor la cumpărături! (Silvia URSU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.