Jurnalul unui outsider

Timp pierdut

Ioan NEACȘU

– Ce faci ?
– Pierd timpul !
Acest dialog poate fi auzit de sute de ori pe zi, rostit de tineri sau vîrstnici, de bărbați sau femei, într-o deplină democrație. Sînt mii de feluri de a pierde timpul, de la învechitul joc de table, pînă la bîrfa cea de toate zilele, sau la „distracțiile” de tot felul, fie discoteca, fie doar privirea ațintită hipnotic spre televizor, sau zgomotul cacofonic produs de aparate electronice, zgomot pe care unii îl cred muzică, așa cum cred că aberațiile cu lumini psihedelice, vulgarități licențioase și fete dezbrăcate sînt spectacole de mare artă. Această idee, de „a pierde timpul”, ar părea absurdă pentru un american, sau pentru un neamț, pentru care planificarea timpului pe ore și minute este obligatorie. Agenda electronică a devenit în țările civilizate un obiect strict necesar, ba chiar și telefoanele mobile au fost înzestrate cu asemenea instrumente, cu totul futile pentru noi. Încă nu ne-am deprins cu folosirea ceasului, la mai bine de un secol de cînd regele Carol I, exasperat de lejeritatea cu care românii tratează punctualitatea, s-a apucat să dea cadou celor care deveneau mai apropiați Casei Regale cîte un ceas de buzunar . Aluzia și îndemnul se pare că nu au dat roade nici peste veac ! Sigur, nu toți românii joacă table sau ascultă în prostie manele. Să amintim aici că un român – și băcăuan pe deasupra ! – a scris poate cel mai complet și mai complex eseu despre timp, este vorba de Solomon Marcus. Nu voi aborda problema din punct de vedere matematic, fizic sau astronomic, deoarece nici nu mă pricep, dar trebuie să mă opresc asupra dimensiunii psihologice a timpului. Se pare că minutul nu este la fel de mare pentru toți, sau în diferite împrejurări. Minutul este foarte scurt pentru cine vrea să învețe, să muncească, să creeze și dimpotrivă foarte lung pentru cineva care „pierde timpul”. Minutul este foarte scurt cînd dai un examen, dar devine brusc foarte lung cînd aștepți pe cineva care întîrzie la întîlnire. Copilul trebuie educat din ca mai fragedă vărstă în așa fel încît să știe să-și folosească timpul, această unică bogăție pe care o avem toți în mod egal, cît mai bine cu putință. Trebuie învățat că va fi bogat sau sărac în funcție de ce va putea să facă într-o oră, sau într-o zi, comparativ cu altcineva.
Anul școlar trecut am încercat să fac, pentru elevi și profesori, o „Agendă școlară” care să-i ajute să-și planifice timpul în așa fel încît să-l folosească optim. Difuzarea ei s-a lovit de ostilitatea directorilor de școli, dar și de indiferența colegilor. Educarea la elevi a ceea ce s-ar numi „managementul resurselor de timp” li s-a părut „o sarcină în plus” și, după bunul obicei moștenit de pe vremuri, potrivit căruia dacă poți să nu faci ceva, atunci nu fă, au refuzat pur și simplu oferta mea. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am văzut la elevii dintr-o școală din Miercurea Ciuc agende școlare. I-am întebat de unde le au și mi-au spus că un părinte în trecere prin Bacău a văzut în librărie agende și a luat cîteva pentru copilul său și pentru cîțiva prieteni.
Mi-am amintit atunci de o povestire de-a lui Fănuș Neagu, din volumul său de debut. Este vorba acolo de o bătrînă dintr-un sat uitat de lume care vine la tîrg cu cîteva legături de pătrunjel și ce-o mai fi avut în traistă, să le vîndă. Așteaptă răbdătoare să vîndă marfa, apoi cu banii cîșigați se plimbă prin oraș gîndindu-se ce să cumpere. Vede într-o vitrină un abajur emailat, verde la exterior și alb în interior și se întreabă la ce folosește. Cum în satul ei nu era curent electric, nu-și imaginează la ce poate folosi ceva care seamănă cu o farfurie, dar nu are fund ! Se mai codește, se mai învîrte pe lîngă vitrină ar vrea să plece dar curiozitatea nu-i dă pace. Intră pînă la urmă în magazin, cumpără abajurul cu toți banii care-i avea și pleacă fericită spre casă, pe drum gîndindu-se ce întrebuințare să-i dea acelei farfurii ciudate, fără fund !
Directorii, profesorii și elevii care au refuzat să încerce să învețe cum se planifică timpul cu ajutorul unei agende nu au fost curioși măcar cît baba lui Fănuș Neagu…Din păcate școala îi învață pe elevi cum se pierde timpul și nu trebuie să ne mirăm dacă vom auzi din ce în ce mai frecvent acest dialog:
– Ce faci ?
– Pierd timpul ! pe care unii îl cred m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!