Ieri, 5 septembrie, s-a semnat la Bacău Protocolul de colaborare între Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Bacău (ARPM) pentru stabilirea cadrului și a modului de colaborare pentru accesarea de fonduri structurale europene. La eveniment au participat președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Ioan Ghergheș, directorul general al ADRNE, Constantin Apostol, subprefectul de Bacău, Constantin Avram, directorul executiv al ARPM Bacău, Iulian Movilă, și directorii unităților de protecție a mediului din cele șase județe ale Regiunii Nord-Est.
„Este al treilea protocol de acest gen care se semnează în România – a precizat Ioan Ghergheș. Vom acoperi, din acest punct de vedere, toate regiunile țării în luna septembrie. Avem în vedere că orice stategie regională se ancorează în realitățile locale și va trebui ca sub egida Agenției Regionale să existe o conlucrare strînsă cu autoritățile de mediu. Este obligatoriu să colaborăm cu ADRNE, deoarece planificarea de dezvoltare regională se face prin intermediul ei și este validfată de Consiliul de Dezvoltare Regională. Este obligatoriu ca pe Programul operațional sectorial de mediu să avem implicarea ambelor organisme. Orice strategie regională trebuie să aibă componentă de mediu, indiferent ce tipul de strategie. Ministerul Mediului a inițiat acest proces, pentru a căuta parteneri pentru a-și duce misiunea la capăt în acest program”.
Politica de mediu trebuie să cuprindă toate sectoarele de activitate
Politica de mediu este una dintre componentele cel mai mult monitorizate de Uniunea Europeană în vederea aderării României în anul 2007. Pentru dezvoltarea și aplicarea ei a fost elaborat un Program sectorial operațional. „Ieri – a declarat Constantin Apostol -, s-au pus bazele unei colaborări pentru viitor, importantă din două motive. în primul rînd, sîntem pe finalizarea unor documente programatice în ceea ce privește aderarea României la UE și pregătirea documentelor pentru accesarea fondurilor structurale. în al doilea rînd, în momentul de față se crează organismele specifice pentru diferitele programe operaționale sectoriale și Programul operativ regional. Această îmbinare este necesară pentru că la nivel de regiuni și la nivel de țară sînt necesare corelări, pentru că politica de mediu nu poate fi o politică abstractă sau efectiv pusă deoparte, ci una care cuprinde toate sectoarele de activitate. Este extrem de important să folosim puținele resurse pe care le avem la nivelul regiunilor și să dezvoltăm, pe cît se poate, parteneriatul public privat într-un domeniu foarte important care este mediul”.
Se înființează direcții regionale pentru accesarea fondurilor
în 2007, cînd fondurile structurale vor fi accesibile, România trebuie să fie pregătită să aibă proiecte eligibile. Ministerul Mediului, care devine unitate de planificare și management pentru Programul operațional Sectorial de Mediu trebuie să-și creeze structuri și parteneriate care să permită elaborarea de aplicații și proiecte în acest interval. Să le pregătească, astfel încît fondurile structurale să poată fi accesate cu operativitate. Ca organisme intermediare, la nivelul regiunilor vor funcționa colective pe lîngă Agenția Regională pentru Protecția mediului, care vor fi în directa subordonare a minsiterului. ARPM va susține administrativ aceste organisme, constituite în acest moment la nivel de compartiment pentru că nu au un număr de personal suficient. Compartimentul va deveni o direcție în cardul Agenției Regionale, cu circa 20 de oameni.
„Știm că mediul este și va fi un capitol serios privit de Comunitatea Europeană – a opinat Comstantin Avram. Am și fost avertizați de nivelul reformelor. Odată cu semnarea acestui protocol am convingerea că semnalul său va stimula autoritățile locale, instituțiile statului și agenții econoici în generarea de proiecte. Este necesar să aceesăm aceste fonduri prin proiecte în domenii în care avem deja avantaj competitiv – resurse minerale, agricultură, forță de muncă etc. Sînt convins că proiectele vor accesa și resursele umane necesare. Va fi nevoie și de pregătirea oamenilor, pentru că la noi de multe ori protecția mediului a fost ceva aleatoriu. Vă asigurăm de sprijinul nostru”.
Cu mai multe amănunte asupra acestui important protocol, vom reveni. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.