Salutări din America

Administrator

Pescarii din Lagună

Una din marile plăceri de vacanță în CHINCUATEGUE ISLAND este și pescuitul în curenții oceanici, ce traversează laguna. Odată cu ei aduc și peștii oceanici, numiți de localnici, simplu: pești albi, pești albaștrii, pești negrii sau pești de aur. Alături de ei vin și alte mii de specii de ființe, de la microscopicele vietăți planctonice, la peștii sub formă de ace, lungi de 20-30 cm ce apar fantomatic la lumina becurilor de pe stîlpii ce străjuiesc multe din maluri pe înserate.
Pentru că nici noi nu puteam scăpa o asemenea ocazie, am închiriat dis-de-dimineață un ponton motorizat, lung de cca. 5 metrii, cu acoperiș și timonă, din micul port de la CAPT. BOB’S MARINA și am ieșit în larg în TOMS COVE. în jurul nostru zeci de bărci, iahturi și pescadoare mari se aflau în truda zilnică a pescuitului. Care mai de care se fălea cu ambarcațiunea lui, cu sculele de pescuit, cu secretul momelii și aparatura de detecție a bancurilor de pești. Se mergea în larg, împotriva curentului, apoi te lăsai în voia acestuia cu undițele aruncate peste bord. Dacă șansele de a prinde ceva mai acătării erau mici, porneai motorul cu injecție, atît de cunoscut în State și o porneai spre un nou loc, bănuit a fi mai norocos. Așa că ne-am plimbat și noi, mic și mare, pescari de concediu și nu numai, pînă ce în cîrligele noastre au căzut peștii cei adevărați. Peștii albi („crokeri”) erau preferații, unii aveau pînă la un kilogram, cu solzi ca de biban, imposibil de curațat și foarte gustoși. Cei care ne dădeau bătaie de cap rămîneau veșnic, crabii. Furau nada din cîrlige, îți zvîcneau firul întins și tocmai cînd credeai că ai reușit să prinzi peștele cel mare își făceau apariția cleștii cîte unui intrus.
Apele lagunei erau doar de cîțiva metrii adîncime. Curentul oceanic, puternic îți fura cîrligul ducîndu-l cu tot cu greutatea de plumb serioasă spre sud, acolo unde apele ieșeau din încorsătura țărmurilor zecilor de insulițe. Odată cu curentul, algele erau purtate umplînd bazinul lichid cu o materie vîscoasă în descompunere. Briza adia, mîngîindu-ne trupurile toropite de un soare plin de cruzime.
Unele ambarcații, adevărate iahturi de lux, erau amenajate special
pescuitului oceanic. Ambarcații de sute de mii de dolari, doar pentru un pescuit de plăcere! Aceasta este America, acestea sînt obiceiurile și viața zilnică într-o lume față de care România este o necunoscută. Aici, fiecare palmă de teren este amenajată pentru a produce bani și plăcere. Autoritățile au permis dezvoltarea unui turism masiv, singura sursă de venituri locală.
Doar un Internet Cafee mai amintea de universul exterior, în rest călătorul se confundă cu natura aproape salbatică, impresurată cu urmele omului. Vile luxoase, mașini, ambarcații, parcuri de mini golf, galerii cu mărunțișuri… La prînz ne-am întors la ponton. Aveam peste cinci kg de pește, recolta bunicică pentru un pescuit de plăcere. Avea să urmeze și o masă bogată. Aici peștii nu se curăță de solzi, muncă inutilă, avînd toți aspectul și porozitatea pielii de biban. Se prăjesc în solzi, apoi se îndepărtează pielea. Gustul este minunat și sînt ușor de mîncat, numărul oaselor
periculoase fiind minim.
Este remarcabil faptul că pentru pescuitul de plăcere la ocean, nu se plătesc taxe, în schimb s-a dezvoltat un impresionant comerț cu scule și momeli de pescuit. Cei cîțiva dolari ce s-ar fi dat pe taxă sunt cu mult depășiți de sutele, miile, zecile și chiar sutele de mii de dolari investite pentru un astfel de pescuit. Astfel, economia are mereu de cîștigat, numărul locurilor de muncă fiind mereu ridicat.
Pînă și momelile sunt diferite de ale noastre. Diverse extracte suculente prinse pe bucăți mici de tifon, fac deliciul gustărilor peștilor. Rîmele clasice, carnea de scoică, sunt de mult ignorate de către acești pescari. Doar peștii mărunți mai puteau fi cumpărați ca momeală, însă, la drept vorbind, doar crabii se delectau cu ei.
Undeva, în vegetația luxuriantă, la cîțiva kilometrii, un far domină
înălțimile. Era cea mai înaltă clădire din zonă. în rest, toate construcțiile se opreau la nivelul coroanelor pinilor negrii, uneori puțin mai sus, în funcție de puterea financiară a proprietarului.
Micul port era înțesat cu ambarcații și pontoane. Soarele și apa stăpîneau pînă și clipocitul apei produs de valurile ce loveau pilonii din lemn sau bărcile leganinde. Nu reușeam să mă desprind de aceste frumuseți. Oare aveam să le mai văd cîndva? Oricum, am respirat adînc aerul lumii miraculoase, i-am simțit fierbințeala nisipului și am adunat destulă forță creatoare pentru a începe un adevărat ciclu de tablouri dedicate vieții în laguna unde
domnea CHINCOATEGUE ISLAND alături de ASSATEAGUE ISLAND.

Gheorghe Parascan, Washingtonimpresurată cu urmele omului. Vile luxoase, mașini, ambarcații, parcuri de mini golf, galerii cu măr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.