Administratorul unic al societății Rafo Onești a făcut publică ieri, 5 septembrie, intenția de a propune acționarilor acesteia reconfirmarea sa în calitatea pe care o are.
Propunerea vine în momentul în care despre rafinărie umblă zvonuri contradictorii referitoare la preluarea acesteia de alt grup de investitori, dar și în preajma convocării acționarilor societăților Carom și Uton Onești pentru a decide măsuti esențiale pentru soarta acestora. Administratorul unic al Rafo etse societatea V&V Trading Company București, reprezentată aici de directorul general al rafinăriei, Paul Ivașcu. Adunarea acționarilor de la rafo ar urma să aibă loc la sfîrșitul lunii septembrie, dar adunările de la Carom și Uton sînt așteptate în această săptămînă.
Vienna Capital Partners”, fondul austriac de investitii despre care s-a anunțat că a preluat Rafo, a anunțat săptămîna trecută că nu a avut în intenție și nici nu are de gînd să cumpere rafinăria din Onești. Surse tot de la Rafo susțineau că rafinăria a fost cumpărată de fondul austriac. Ulterior, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS au contrazis legalitatea unei asemenea tranzacții. Marin Anton, consilierul președintelui BKP, acționarul majoritar al Rafo, a comunicat oficial că fondul de investiții a cumpărat pachetul de acțiuni de la Balkan Petroleum, încă din 22 iulie 2005. AVAS a negat că șia dat acordul pentru preluarea Rafo. Marin Anton și-a menținut opinia referitoare la cumpărarea Rafo de firmele din grupul Vienna Capital Partner, respectiv Raglam Overseas Ltd, Expanet Trading Limited și Calder-A International. Reprezentantul companiei „Raglam Overseas” ar fi nimeni altul decît Uri Bider, cel care în primăvară a depus o cerere din partea firmei „Alfa Oil” pentru preluarea creanțelor statului față de rafinărie, rezultate din neplata obligațiilor bugetare. Despre „Alfa Oil” s-a spus că ar avea acționari comuni cu compania „Balkan Petroleum”, acționarul majoritar al „Rafo”. Rafinăria din Onești are datorii restante la bugetul de stat de peste 9.000 de miliarde de lei.
Cît despre carom și Uton se știe deja că prima societate se află în administrare judiciară, pentru datoriile ei, iar cea de a doua a solicitat recent un împrumut de 2,5 miulioane de euro de la una din firmele omului de afaceri Ovidiu Tender, pentru a-și acoperi datoriile și pentru a moderniza procesul de producție. Zvonurile care circulă acum referitoare la uton spun că aceasta își va muta sediul la caro, societatea care este și acționarul ei majoritar, cu 91% din capitalul social. (Petru DONE)r, cu 91% din capitalul social. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.