Evoluția extrem de slabă a fotbaliștilor în partida de pe teren propriu cu FC II Botoșani și, implicit, pierderea a două puncte i-a determinat pe oficialii clubului să blocheze contractele și primele de joc pînă cînd echipa nu ajunge la „0” în clasamentul „adevărului”. Măsura a avut efect și runda următoare elevii lui Iulian Trofin au scos un egal pe terenul celor de la Dorna Vatra Dornei, ceea ce a dus la ridicarea sancțiunilor dictate anterior, chiar dacă „morarii” băcăuani continuă să se afle la -1 la „adevăr”. Hotărîrile pe linie financiară nu s-au oprit însă, aici. Mai exact, conducerea Pambac-ului a decis să modifice radical sistemul de remunenerare a fotbaliștilor. „Nu se mai poate să primești bani fără să muncești, motiv pentru care am hotărît să diminuăm drastic valoarea contractelor și să dublăm valoarea primelor de joc. Acum, fiecare jucător care intră pe teren poate să cîștige și 15 milioane de lei pe lună, dar totul depinde de ei. Dacă joacă și cîștigă, își iau banii. Dacă nu, rămîn cu sumele minime care le asigurăm prin contract”, ne-a declarat Dorinel Apostol, președintele Pambac Bacău. Noile recompense vor intra în vigoare de mîine, cînd, în etapa a VI-a a diviziei C, Pambac primește vizita celor de la FCM II Bacău. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.