âmprumuturile cu subvenție guvernamentală oferite întreprinzătorilor băcăuani prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) au atras, într-o singură zi, nu mai puțin de șase societăți ce au primit, în format electronic, instrucțiunile necesare întocmirii dosarelor. „Anul acesta, creditarea a fost demarată abia pe 1 septembrie, cînd ne-au parvenit în sfîrșit normele metodologice de acordare. Conform legii, pot beneficia de credite cu dobîndă avantajoasă agenții economici ce achită un sfert din suma cerută, garantează cu bunuri, se asigură că jumătate dintre locurile de muncă create sînt ocupate de șomeri și mențin aceste posturi cel puțin cinci ani. Și tinerii pot primi astfel de împrumuturi dacă au maximum 30 de ani, sînt la prima facultate și doresc să întemeieze și să dezvolte o afacere”, a explicat Claudiu Boangiu, purtătorul de cuvînt al Forțelor de Muncă. Pentru 2005, la Bacău s-au alocat proiectului respectiv circa trei miloane RON, ceea ce ar trebui să conducă la încadrarea a peste 145 de persoane fără serviciu din zonă. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.