Cui folosește integrarea europeană?

Ștefan RADU

La români, important este entuziasmul, nu raționamentul rece, matematic. La urma-urmei, nu sîntem nemți sau japonezi obsedați de muncă și eficiență… Noi sîntem „cu lumea” (unii ar spune „cu turma”), cu tot ce este la modă. Ați observat că arareori cei intervievați pe stradă nu știu să răspundă simplu „Habar n-am despre ce este vorba!”? La noi, oamenii se pricep la orice i-ai întreba. Iau atitudine sinceră împotriva excesului de hidrogen în apă, își dau cu părerea asupra tratării cancerului și îți pot spune cu precizie de minut cînd va avea loc următorul cutremur în Vrancea! Atunci de ce trebuie să ne mire că întreaga nație știe cu ce se mănîncă integrarea europeană? Cu mic, cu mare, de la derbedeul imberb căruia tatăl i-a făcut cadou un scuter „benga” și pînă la pensionarul mîncat de gută, românii țin morțiș să devină europeni cu acte în regulă. Puțini sînt cei care îți pot explica de ce vor ei să trăiască într-o Europă unită. Cei mai mulți visează la obținerea unor posturi bine plătite în inima Parisului sau la căpătuirea peste noapte din ajutoarele occidentalilor. Există impresia falsă că începînd din 3 ianuarie 2007 (că primele două zile din an sînt libere, ce Dumnezeu!) – dacă vom trece cu bine examenul politic, economic și social – vor fi reparate toate drumurile din țara asta, vor reînvia toate întreprinderile falimentare, pensiile vor exploda, iar prețuriile se vor micșora pînă la dispariția lor din atenția publică. în ultimul deceniu, politicienii noștri – indiferent de coloratura lor doctrinară – ne-au prezentat doar avantajele post-integrare. Despre responsabilități și sacrificii s-au ferit a ne vorbi precum necuratul de tămîie! Ici-acolo, cîte un lider de opinie a îndrăznit să tragă cîte un colț de pled ce acoperă întreaga poveste.

Integrarea europeană este, din perspectivă istorică, singura șansă de propășire a țării. La nivel individual, însă, și pe termen scurt, ea presupune un efort susținut din parte tuturor celor 22 de milioane de locuitori ai țării. Cu cît ne apropiem de momentul presupusei aderări (nimic nu-i sigur pe lumea asta!), se aud voci care exprimă îngrijorarea diferitelor cercuri de interese. Cele mai vehemente atitudini antiintegrare se înregistrează în rîndul oamenilor de afaceri. S-au consemnat, deja, îndemnuri clare la amînare din partea unora precum Dinu Patriciu sau Ion Țiriac. Ei încearcă să ne convingă de buna lor intenție și fac apel la credibilitatea pe care o au ca specialiști în business. Nu că s-are teme pentru afacerile lor, dar mor de grija unor întreprinzători mai mici care n-ar fi pregătiți să-și alinieze afacerile la standardele occidentale! Miliardari de succes, analiști cu firmă sau purtători de cuvînt ai unor organizații patronale, toți cer îngăduință pentru economia românească atît de fragilă după ce a fost secătuită ani la rînd. S-au obișnuit oamenii cu amînările guvernamentale: orice lege care este promulgată pentru a pune – cît de cît – ordine în haosul economic românesc este amînată la aplicare de două-trei ori, pînă ce și ultimul evazionist (sau simplu uituc…) intră în legalitate. Așa au ajuns afaceriștii autohtoni să se înșele singuri: au impresia că termenele impuse de europeni referitoare la aplicarea măsurilor necesare integrării sînt facultative și că se pot modifica, din condei, în funcție de mușchii unuia sau altuia. Ar trebui spus răspicat: amînarea integrării cu un singur an este egală cu o pierdere de 2 miliarde de euro (fonduri nerambursabile) pentru România. Este drept că banii ăștia sînt destinați unor proiecte clare, fără prea mari speranțe de profituri personale. în asemenea condiții, oamenilor de afaceri de pe la noi puțin le pasă de pierderea generală. Ei au în vedere doar profiturile și pierderile personale. într-o economie ordonată după model occidental, adio „tunuri”! Profiturile ar fi mai mici (chiar dacă s-ar asigura o anumită constanță), afacerile mai clare (ca să nu zic „mai curate”) și limuzinele ar fi schimbate mai rar. Cum să fie de acord mulți dintre patronii unor firme efemere să renunțe așa ușor la „moriștile” lor, numai de dragul prosperității națiunii?!

în schimb, cei care au avut în vedere dezvoltarea pe termen lung, într-un sistem consolidat, au investit în tehnologie, în introducerea standardelor de calitate și acum așteaptă startul în competiția continentală. Ei nu au năravul scutirilor de taxe, al obținerii de avantaje pe bază de apartenență politică și s-au săturat de „concurenții” specialiști în șpăgi și „țepe”. Pentru ei – autohtoni sau reprezentanți ai unor multinaționale – momentul integrării europene ar însemna trecerea la normalitate. Să sperăm că vor avea cîștig de cauză. devi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!