Rezultate sub așteptări la Onești, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Administrator

La sesiunea de toamnă a Bacalaureatului de la Centrul de Examinare aflat la Colegiul Tehnic „Petru Poni” au fost înscriși 106 candidați de la liceele oneștene, care nu au reușit să ia examenul în prima sesiune din luna iunie, la absolvirea celor 12 clase. Șase dintre ei nu s-au prezentat la probele orale ale Bacalaureatului, iar 17 au fost respinși în urma rezultatelor obținute la probele de concurs. Trei absolvenți de liceu au fost foarte aproape de reușită la acest examen, lipsind doar cîteva sutimi, pentru a ajunge la media limită – 6,00 – pentru promovare.
Rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului la Colegiul Tehnic „Petru Poni” au fost departe de așteptări: 31 candidați au obținut medii între 6 și 7 și doar trei candidați au obținut note peste media 8,00. Privind notele obținute de candidați la probele scrise, iese în evidență faptul că la proba scrisă la Limba română s-au obținut cele mai mici note. Jumătate din numărul candidaților au obținut note de 5,00, iar unii dintre ei, care au fost respinși, au obținut note cuprinse între 2,50 – 3,60. Adăugînd la numărul celor care au obținut note minime (50 candidați), pe cei respinși, care au obținut la acest obiect note sub 5,00 (17 candidați), putem afirma că doar un sfert din numărul celor care au dat Bacalaureatul în această sesiune au trecut examenul cu brio. (Ion MORARU)t Bacalaureatul în această sesiune au trecut examenul cu brio. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.