Accidentele rutiere fac din nou victime

Administrator

Seria neagră a accidentelor de circulație soldate cu victime omenești a continuat și marți, cînd un copilaș de doar cinci ani a murit și un alt tînăr a ajuns în stare gravă la spital. Primul eveniment a avut loc în jurul orei 18.00, în dreptul stației Peco de lîngă Subex, din municipiul Bacău, unde Octavian Mondan, de 24 de ani, aflat la volanul autoturismului BC 04 HXT, a intrat în coliziune cu motoscuterul condus de Codrin Vrînceanu, de 24 de ani, în urma impactului, Emanoil Lungu, de 16 ani, aflat pe locul din spate al scuterului, a suferit o fractură a femurului drept. La inspecția tehnică, polițiștii au constatat că mașina implicată în accident avea defecțiuni la sistemul de frînare, motiv pentru care i-au ridicat permisul șoferului, în vederea suspendării. Dar cel mai grav accident a avut loc în jurul orei 20.00, tot în municipiul Bacău, pe traseul Gară-Centru, unde Ioan C., de cinci ani, aflat cu părinții, a scăpat o clipă de sub supraveghere, și a zbughit-o spre stradă. Din nefericire, aici a nimerit sub roțile autoturismului condus de Ionuț Butacu, de 21 de ani. Copilul a murit imediat, sub privirile îngrozite ale părinților. Șoferul este cercetat sub acuzația de ucidere din culpă. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.