De ieri a devenit oficial că anul școlar va începe luni, 12 septembrie, și nu pe 15 septembrie, așa cum era tradițional. Măsura parcă a fost luată în ciuda celor care au tras mîța de coadă și au lăsat pe ultima zi pregătirea școlilor pentru a-i primi pe învățăcei. Așadar, două zile de muncă mai puțin, adică șanse mai mari ca să nu fie gata la timp curățenia de vară. Și cum ieri a fost sărbătoare mare, asta a însemnat un motiv puternic, mai ales la țară, ca muncitorul să nu pună mîna pe mistrie. Adică încă o zi în minus. Au mai rămas vineri, sîmbătă și duminică. Prin tradiție, încă de la facerea lumii, duminica e zi liberă, mai ales pentru români, așa că mai rămîn vineri și sîmbătă. Pentru sîmbătă se anunță vreme frumoasă, așa că merge un grătar. Iar vineri, e zi scurtă, ți se taie brusc elanul și se muncesc doar patru-cinci ore, că omul e obosit de peste săptămînă. Ce se poate face într-o școală în patru ore, ca să lași impresia că ai făcut treabă? Arunci două găleți de clor în latrine, îmbîcsești astfel toată școala de acel miros clasic, absolut specific școlilor noastre, și pleci mulțumit, conștient că dacă tot nu primești autorizație de funcționare, fapt intrat în obișnuință, nu merită să faci mai mult.
Cică avem cel mai scurt an școlar din toate țările Europei. în consecință, avem și cea mai lungă vacanță. Dar nici măcar așa, timpul nu ne ajunge niciodată să terminăm o curățenie în școli, să se bucure pe deplin școlarii că învață carte. Iar vina, după cum o spun șefii învățămîntului, aparține primarilor și directorilor de școli. Șefii nu au nici o vină, că din birourile de la Bacău pînă prin cătunele județului e distanță mare și nu se vede bine. Există însă și excepții fericite, și chiar în locuri tare năpăstuite de pe urma inundațiilor, cum ar fi la Urechești, unde școala arată acum mai bine decît anul trecut.
Evident, există și cronica problemă a lipsei de bani pentru învățămînt, care se poate observa și la nivelul sumelor alocate pentru igienizarea și pregatirea școlilor pentru noul an. Finanțarea este, în general, mai mică de la an la an. Nici învățămîntul superior nu se simte prea bine. Criza financiară a sistemului de învățămînt nu a început ieri. Cînd miniștrii se lăudau că au construit o mulțime de școli, evident în scopuri electorale, ei uitau să spună că banii veneau de la Banca Mondială. Cu alte cuvinte, dacă s-a mai cîrpit cîte ceva, s-a făcut cu bani din exterior.
Cert este că pînă la 1 septembrie, în toate școlile trebuiau să fie terminate lucrările de igienizare, să fie încheiate protocoalele de colaborare cu poliția, jandarmeria, pompierii etc., să fie evaluate costurile de salubrizare, de reparații, refacere parțială sau reconstrucția clădirilor care au fost afectate de inundații. însă dacă nici niște amărîte de protocoale, de exemplu, care puteau fi copiate de anul trecut, nu s-au făcut, de reparații duse la bun sfîrșit putem vorbi doar în glumă.
Pe căi oficiale nu se prea vorbește, dar banii părinților au salvat bună parte din situația școlilor. Fiecare a contribuit din buzunar, așa că pe lîngă milioanele date pe rechizite și altele necesare la început de an școlar, se adaugă banii ca și contribuție „voluntară” la curățenie. Și poate vă închipuiți în ce dizgrație cade elevul al cărui părinte nu a vrut să contribuie „voluntar”. Am auzit destul de mulți părinți care comentau cu invidie că în cutare școală învață fiul nu știu cărui demnitar sau al nu știu cărui patron cu greutate, iar de aici și interesul mai mare la o igienizare ca la carte. Iar fiindcă demnitarul și-a folosit influența, iar patronul banii, nu în școlile unde învață copiii lor se va întîmpla, pe la finalul anului de învățămînt, să cadă tavanul în capul elevilor și profesorului. Cum, din păcate, s-a întîmplat deja de cîteva ori. învățămînt de chirpici
Ovidiu PAULIUC
De ieri a devenit oficial că anul școlar va începe luni, 12 septembrie,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.