Așteptatele disponibilizări au băgat groaza în petroliștii moineșteni

Administrator

Ieri, de Nașterea Maicii domnului sau Sfînta Marie Mare, petroliștii moineșteni au fost liberi, iar orașul a îmbrăcat haine de sărbătoare. Doar muncitorii care lucrează în flux s-au dus la treabă, iar pentru ziua muncită vor primi o retribuție dublă. Nimic, însă, n-a mai avut fastul din alți ani. N-au mai avut loc nici acțiuni artistice, nici sportive. Nici petroliștii parcă n-au mai fost la fel de bucuroși, deși, acum cîteva zile, și-au încasat premiile de 10 milioane de lei vechi, prevăzute în contractul colectiv de muncă. Oamenii au luat cu asalt magazinele, mai ales acelea cu rechizite școlare și piața agroalimentară centrală. Și terasele din oraș s-au umplut de oameni. Numai că subiectul principal al discuțiilor înfiripate l-a constituit cel al așteptatelor disponibilizări din sfera petrolieră moineșteană. Conform unor surse de încredere din rîndul sindicaliștilor petroliști, o decizie definitivă asupra acestei probleme va fi luată miercuri, 14 septembrie. Atunci, la Ploiești, într-o întîlnire între reprezentanții Sindicatului Liber Petrom și administrația S.C. Petrom OMV se vor valida listele cu persoanele care vor fi puse pe liber. Deocamdată, se știe cu certitudine că aproximativ 20% din actualii salariați din domeniul petrolier moineștean, în număr de peste trei mii, vor intra în șomaj, beneficiind și de salarii compensatorii. Dintre aceștia, principalii vizați sînt în primul rînd cei care se apropie de vîrsta pensionării, persoanele cu multe concedii medicale la activ, dar și cele cu abateri pe linie profesională. Ca o noutate de ultimă oră, apar și salariații navetiști, din comunele limitrofe Moineștiului, dar pentru care distanțele de parcurs la locul de muncă, cu mașinile celor de la Petrom, depășesc distanța de 30 de kilometri.
Aceleași surse spun că un nou val de disponibilizări ar urma să aibă loc în martie 2006. Atunci, se spune, ar urma să intre sub lupă personalul care își desfășoară activitatea în birouri. Una dintre condițiile impuse pentru păstrarea locurilor de muncă va fi ca angajații să aibă măcar cunoștințe minime de limba engleză, dar și informatice. (Mihai VIERIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.