Toate previziunile specialiștilor care au numărat și monitorizat locuințele din județ care pot fi inundate au fost date peste cap. Deși în unele localități s-a spus că nici o casă nu poate fi lovită de ape, în urma potopului zeci dintre acestea au fost afectate serios sau chiar rase de pe fața pămîntului. Ioan Maftei, directorul de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bacău, spune că inventarierea caselor expuse riscului de inundații a fost făcută în baza reconstrucției undelor de viitură. „Datorită faptului că în această vară au fost depășite debitele și nivelurile istorice, și numărul caselor inundate este mai mare”, spus Maftei.
în Comuna Urechești au fost inundate 700 de case, deși la inventariere nu a fost identificată nici o casă expusă riscului de inundații. în Helegiu au fost identificate la inventariere doar 17 case și 10 anexe gospodărești vulnerabile la inundații, iar puhoaiele din iulie au măturat 63 de case, din care zece trebuie să fie reconstruite. „în Brătila au fost inundate trei case, iar diferența în Helegiu. Albia rîului Trotuș are un curs imprevizibil și unde găsește o breșă își face drum pe acolo. Multe case de pe malul apei nu au avut de suferit vara aceasta ca acelea situate la aproape un kilometru de pod”, a arătat Mariana Spiridon, secretarul comunei. Potrivit centralizatorului cu numărul construcțiilor situate în zonele vulnerabile, în satul Helegiu nu figurau mai mult de două case. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.