Anul acesta, doctorița Mihaela Popescu, directorul Direcției de Sănătate Publică, retrăiește alături de fiica ei pentru a patra oară începerea școlii. Ioana este acum în clasa a IV-a și încă mai are nevoie să-i simtă alături de ea pe părinți la deschiderea noului an școlar. „Cît privește pregătirea, de aceasta s-a ocupat mai mult soțul meu. Eu în această vară am fost plecată mai tot timpul pe teren, în zonele inundate, așa că am reușit să-i cumpăr niște rechizite doar cînd am scăpat o săptămînă și am fost în concediu, împreună, la greci. I-am mai luat tot eu vesta și bluza de uniformă și i-am dat să-i fac pantaloni la comandă, pentru că i-au rămas scurți cei de anul trecut”, ne-a spus directorul DSP. Deși foarte cochetă, Ioana nu face nici o obiecție cînd vine vorba să se îmbrace în uniformă. învață la Școala Alexandru Ioan Cuza, unde uniforma, de culoare vișinie, este obligatorie la clasele I-IV. Cum și „doamna învățătoare ține mult ca elevii ei să vină îmbrăcați în uniformă”, Ioana se conformează. Dar chiar și așa, mama consideră că fetița ei nu este atît de constrînsă de etichetă, de rigori. „Cînd am fost eu de vîrsta ei, trebuia să merg cu șorțuleț, pantofi și ciorapi albi, cu rochiță în carouri și panglicuță, neapărat. Eram scrobiți de sclipeam. în prima zi de școală așteptam cu batista și mîinile întinse pe bancă pentru a ne verifica la curățenie. Vreo patru zile eram foarte atenți, aveam grijă să nu ne murdărim, dar după aceea toți dădeam năvală la o groapă cu nisip. Jucam șotronul, batista parfumată, săream coarda, alergam pe culoarele școlii. Nu eram cuminți nici noi, dar nu treceam de gardul școlii și nu vorbeam urît, așa cum îi aud acum pe mulți copii”, conchide doctorița Popescu. Cele mai frumoase clipe de elev le-a petrecut la fosta Școală nr. 2, ulterior dărîmată, unde la un moment dat a învățat într-o sală de clasă cu o mulțime de acvarii, care au făcut ca orele să treacă mai plăcut. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.