Petrom a anunțat ieri că a operat reducerea cu șapte pînă la zece bani pe litru a prețurilor la majoritatea carburanților. Era de așteptat ca prețurile să revină pe pozițiile pe care au fost la începutul acestei săptămîni, după ce acestea au fost de două ori majorate de compania Petrom. între timp, însă, petrolul s-a ieftinit pe piețele internaționale, iar pe plan intern s-a creat, brusc, o adevărată campanie împortiva scumpirii produselor petroliere, care a culminat cu cererea președintelui Traian Băsescu adresată Consiliului Concurenței ca acesta să analizeze condițiile în care prețurile au fost majorate. Astfel, din noaptea trecută, prețurile maxime la Petrom sînt 3,63 de lei la benzina Eco Premium, 3,60 de lei la Premium fără Plumb, 3,93 la Top Premium 99 Plus, de 3,33 de lei la motorina Super Euro Diesel și de 3,23 de lei la Euro Diesel. AutoGas-ul a rămas la același preț, de 1,73 de lei pe litru. Prețurile Petrom sînt aplicate, însă, în funcție de conjunctura locală de piață, astfel încît la Bacău acestea pot fi cu circa patru bani mai jos decît nivelul maxim, cum au fost și pînă acum. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.