Mașina șefului de la Pașapoarte Bacău, spulberată de pe șosea

Administrator

Comisarul șef Ioan Matei, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Bacău, împreună cu soția și fetița lor, în vîrstă de doi ani și jumătate, au fost victimele unui cumplit accident de circulație, petrecut joi seara pe raza comunei Berești Bistrița. Matei, soția sa Angela și fiica Emma, s-au urcat în jurul orei 17.00 în autoturismul Tico BC 30 KWY și intenționau să ajungă la părinții lor din Berești Bistrița. La intersecția cu drumul comunal, în momentul în care intenționau să vireze spre stînga, mașina în care se aflau cei trei a fost lovită puternic din spate de Mazda W 62435 T, condusă de Dumitru Coșofreț, de 35 de ani, din Vînători – Neamț. în urma impactului, autoturismul Tico a fost practic aruncat în aer, după care a aterizat pe carosabil. Cei trei ocupanți ai mașinii au fost transportați în stare gravă la spital. Ioan Matei a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial și multiple fracturi, soția sa, cu fractură de bazin și de gleznă și traumatism cranian, iar fetița, cu contuzie cerebrală gravă, hematom subdural acut, fractură temporală și occipitală și fractură de bază de craniu. Medicii spun, însă, că soții Matei sînt în afara oricărui pericol. „Starea lor este stabilă, bună. Funcțiile lor vitale sînt în limite normale” ne-au declarat. Din nefericire, micuța a decedat la cîteva ore de la internare. Șoferul vinovat de producerea accidentului este acuzat de vătămare corporală gravă și ucidere din culpă.

Tomograful mincinos

Surpriza cea mare a venit însă ieri dimineață, la necropsia micuței Emma. Medicii legiști nu numai că nu au descoperit nici o urmă de fractură, dar au constatat și că toate organele vitale nu au fost afectate în nici un fel de accident. „Am luat fișa de observație cu diagnosticul pus în spital și nu-mi venea să cred. Acolo scria de fractură temporală și occipitală și fractură de bază de craniu, dar nici pomeneală. Practic, din punctul meu de vedere, fetița nu avea nici un organ afectat, mai puțin creierul. Urmează ca examenul histopatologic să stabilească în ce măsură a fost lezat”, ne-a declarat medicul legist Marcel Bădără, șeful Serviciului de Medicină Legală Bacău. El a adăugat că pacienta ar fi avut mari șanse de supraviețuire, dacă nu ar fi fost supusă intervenției chirurgicale pe creier, realizată după diagnosticul afișat de tomograf. „Poate că dacă fetița ar fi fost transportată imediat la o clinică universitară, ar fi fost salvată”, adaugă doctorul Bădără.
în replică, medicul primar neurochirurg Viorica Russu, cea care a operat-o pe Emma Matei, spune că vina este a tomografului. „Nici nu aveau cum să găsească hematomul subdural, deoarece i l-am operat eu. Practic, fetița avea creierul distrus și a murit în urma contuziei cerebrale grave. Iar diagnosticul l-am pus pe baza datelor furnizate de tomograf”, spune doctorița Russu. Din păcate, tomograful Spitalului Județean nu este la prima eroare de acest fel, soldat cu decesul unei persoane. Acum cîteva zile a fost internată, tot la Neurochirurgie, Maria Gheorghe, de 52 de ani, din Sascut, care a fost diagnosticată, de același tomograf, tot cu fractură de bază de craniu. Nici atunci, la necropsie, medicii legiști nu au descoperit vreo urmă de fractură.

Un aparat ultraperformant, dar care a înghițit miliarde de lei pentru reparații

Dat în funcțiune cu vreo patru ani în urmă, tomograful, un aparat, altfel, ultraperformant și extrem de util în stabilirea exactă a diagnosticului, s-a stricat de atunci de nenumărate ori. Prima dată a fost tras pe linia moartă la scurt timp după ce a fost inaugurat. Atunci a stat pe tușă cîteva luni bune, pentru că i s-a defectat o piesă extrem de scumpă, iar Spitalul Județean de Urgență nu a avut acești bani ca să o înlocuiască. Dar și după ce, în sfîrșit, piesa a fost achiziționată și montată la tomograf, după un timp acesta s-a oprit din nou. Și tot așa, cînd stă, cînd merge. Deși a înghițit pînă acum miliarde de lei numai pentru reparații. Dincolo de sumele imense pierdute pentru acestea, și mai grav este că din cauza erorilor pe care le dă ca urmare a defectării ajung să moară oameni. (Florin CRĂCIUN, Elena ȚINTARU)Emma, s-au urcat în jurul orei 17.00 în autoturismul Tico BC 30 KWY

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.