„asau2” – Lionezul Mihai Ceucă numără rulotele vopsite în culorile steagului italian (Foto: Petru DONE)

Campus italian pentru sinistrații din Asău

• Lions Club Bacău coordonează o acțiune umanitară prin care zece familii de sinistrați vor locui, temporar, într-un campus construit cu ajutorul asociației „Operazione Sorrizo” din Italia n cele două organizații dau o lecție de organizare în situații de urgență autorităților române

Pe stadionul din comuna Asău este, de cîteva zile, mai multă forfotă ca oricînd. Loc aproape viran, aproape abandonat de sportivi dar luat în primire, în ultima vreme, de negustorii care veneau săptămînal aici cu mărfuri la tîrg, stadionul va fi în această iarnă casă și masă pentru 43 de oameni care, în urma potopului de astă-vară, au rămas doar cu ce aveau pe ei. Zece familii de sinistrați din comuna Asău vor beneficia de un proiect umanitar al Lions Club Bacău, fundației norvegiene The Door și asociației umanitare italiene Operazione Sorrizo. Proiectul a ajuns, acum, la etapa a doua, prin care la Asău se construiește un campus în care vor locui temporar sinistrații și care va fi inaugurat pe 14 septembrie – de Ziua Crucii și, printr-o fericită coincidență, chiar de Ziua Internațională a Muntelui.

Pe italienii de Operazione Sorrizo i-am cunoscut, în Bacău, în două rînduri. Prima oară cînd, la chemarea Lions Club, au venit cu ajutoare în alimente pentru sinistrații de pe Valea Muntelui. L-am cunoscut, atunci, chiar în Vama Bacău, pe Roberto Falletti, președintele asociației, dar și pe cei de la Protecția Civilă din provincia Piemonte, care i s-au alăturat ca voluntari, precum și pe Mihai Bibicu, lionezul bucureștean care a adus la Asău și fundația The Door. Apoi i-am văzut la scurt timp, cînd nici nu ne așteptam, tot în Vamă, de această dată cu un convoi imens de TIR-uri pline cu rulote, materiale de construcție și alimente pentru un adevărat campus. „Toate acestea – spunea președintele clubului lionezilor băcăuani, Ioan Viorel Rați -, sînt pentru oameni care au fost afectați material, dar și psihic. Viața lor obișnuită s-a terminat, la un moment dat. Sînt familii cu patru pînă la șapte membri, care trebuie să traverseze iarna și să stea în campusul nostru mai bine de un an”.

Italienii au adus tot ce trebuie

Un campus în zona sinistrată este o idee nouă. Multe promisiuni s-au arătat deșarte, iar familii întregi se văd în prag de iarnă fără un acoperiș deasupra capului. Roberto Falletti a gîndit că poate găsi o soluție pînă cînd constructorii se vor apuca de tereabă la casele noi. în dimineața în care am ajuns la Asău, binecuvîntată de Dumnezeu cu un soare blînd, de toamnă românească, i-am găsit pe toți la lucru. Am venit cu profesorul Neculai Lupu, cu Marius Nemțeanu și cu Mihai Ceucă – toți membri ai Lions Club Bacău, dar și cu o echipă de „lei” tineri, membri ai clubului Leo, studenți și elevi, hotărîți să dea o mînă de ajutor constructorilor. Munca era, deci, în toi. Lîngă caravana de 14 rulote, era deja trasat perimetrul în care acestea vor fi amplasate. Alături, cele două grupuri sanitare, pentru care tocmai se săpau fundațiile și traseele de racordare la utilități. Dar și centrala termică și paleții cu materiale de construcție, combustibilul pentru 240 de zile și alimente de bază – făină, zahăr, ulei și orez – pentru o bună parte din iarnă. Intru într-o rulotă vopsită în culorile drapelului italian, obișnuită amatorilor de vacanțe în aer liber: spațiu intim, cu două paturi mobile, aparat de aer condiționat, aragaz, frigider și spălător. Văd cum arată și un grup sanitar: spațiu pentru trei persoane odată, cu lavoare, cabină de duș și toalete. Lucruri occidentale, bine făcute, ușor de manevrat și mă gîndesc de ce nu avem și noi, gata pregătite, pentru cazuri de urgență, permanent asemenea variante de spații de cazare și igienă. De la italieni aflu că rulotele au folosit, cîndva, unor familii afectate de un cutremur devastator în Sicilia.

Pînă la campus, întîi pe șantier

Pe stadiounul din Asău este un adevărat șantier. Dacă alții ar fi adus rulotele, poate le-ar fi lăsat pur și sumnplu, ca pe spații de locuit folosite în cazuri de forță majoră. Dar membrii Clubului Lions și italienii de la Operazione Sorriso vor ca totul să arate aici ca la carte. „Mă gîndesc că sinistrații- spune Ioan Viorel Rați – au destule traume sufletești. Ei nu trebuie să se simtă abandonați, chiar în pragul iernii. Iată de ce locul în care vor locui, fie și temporar, trebuie să aibă o identitate a lui. în plus, vrem să ne implicăm și pe alte planuri, să fim cît mai des printre oameni. Vem să-i ajutăm cu cîte un control medical, chiar și cu ședințe din partea unui psiholog, să-i ajutăm să se integreze și de pe acest plan în societate”. Pînă atunci, pe șantier se muncește. Văd un castor care sapă, harnic, șanțurile pentru conductele de apă și pentru canalizare. Italienii trasează conturul viitorului campus, care trebuie să arate ca la sfoară. Un „maistru” italian are, pe lîngă el, cinci sau șase „calfe”. Sînt chiar o parte dintre cei care vor locui în campus. Se recomandă Mitică Maxim, Simion și Viorel Ferchiu, Alexandru Sereș, Neculai Țuțu și Aurel Oniga. âmi povestesc în cuvinte puține prin ce au trecut. âi privesc și nu mă pot obișnui: nu arată ca oamenii de șantier, sînt altceva. Și chiar sînt, pentru că pînă acum două luni erau oameni gospodari, de toată stima, la casele lor. Nu se plîng de muncă, pentru că au muncit o viață. Nu comentează nimic despre ce-i așteaptă la iarnă. Văd în privirile lor că s-au împăcat cu soarta și acum se gîndesc cum să-și refacă viața.

Vacanță pe șantier

Lîngă constructori, toarce continuu o betonieră. Aici, munca este în foc continuu. Prundișul, nisipul, cimetul și apa trebuie transformate continuu în beton. Aici lopețile și roabele nu stau o clipă. Tinerii „Leo” au pus mîna pe găleți și au umplut rezervorul cu apa pe care o scot dintr-o fîntînă. Președintele lor, Andrei Ionuț Nemțeanu, este peste tot, cînd pe șantier, cînd la betonieră, cînd la fîntînă. Tinerii sînt spirt. Ina Maria Lungu muncește chiar de ziua ei, de Sfînta Maria Mică. Ea este elvă, dar nu se dă bătută. Cu Monica Nemțeanu, are grijă ca betoniera să nu rămînă fără apă. Lîngă ele, studenții Alexandru Prisecaru și Bogdan Terente i-au, și în vacanță, lecții de la profesorul lor, Neculai Lupu, care le arată cum se încarcă, dar și cum se descarcă voinicește o roabă. Fostul președinte al Consiliului Județean uimește prin vitalitate și nu uită să amintească tinerilor de unde a plecat în viață, iar felul cum pune mîna pe lopată este o dovadă. Constructorii fac șanț după șanț, groapă după groapă, iar betonul se toarnă în ritm.

Arhitecții vor campusul tras la sfoară

Pompierii militari dintr-un pluton moineștean trag de niște tîrnăcoape și de lopeți pînă cînd le și rup. în urma lor, rămîn șanțuri și gropi, după schiță. „Am gîndit campusul ca pe o bază în care 43 de oameni să locuiască fără probleme – spun arhitecții Eugen Enache și Volodea Amîiei, și ei membri ai Lions Club. Ne-am adaptat la teren, la rețelele de utilități din zonă – energie electrică, alimentare cu apă și canalizare. Stadionul beneficiază de o fosă septică și permite o campare ordonată, legături facile. Fiecare rulotă va avea și un acoperiș. Italienii au venit și cu materiale pentru schelete metalice pe o structură de stîlpi, care va susține un acoperș metalic”. Printre toți, Roberto Falletti măsoară, din ochi, tot ce se mișcă. Nu stă o clipă locului. Discută aprins, cînd cu unul cînd cu altul. Ceva nu-i în regulă, iar italianul se aprinde ușor. Revine, însă, repede și pune mîna pe o sculă, se lasă în genunchi și marchează traseul vreunei conducte, vorbește la telefon, apoi pleacă cu arhitectul, probabil pe la Primărie. Nu-i timp, în 14 septembrie pe stadionul din Asău ar trebui să fluture steagurile Italiei, României și Uniunii Europene, dar și al Lions Club. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!