Cultura românească și supa occidentală

Administrator

într-o împrejurare de prestigiu, ca cea oferită de Bienala de la Veneția, țara noastră a fost reprezentată anul acesta, de un domn cu nume de supă: Daniel Knorr. Acest ins cvasinecunoscut, are parte în catalogul pavilionului României, de peste 300 de pagini cu fotografii semnate de același și care surprind imagini sordide ale unei Românii cenușii, încercînd să demonstreze preocuparea pentru imaginea României în lume. într-un mediatizat spectacol al artelor plastice redat de această bienală, sub patronajul Ministerului Culturii și pe banii Guvernului, este angajată cultura română să ne reprezinte valorile în Europa. Și ca să ieșim și noi negativ în evidență, Herr Knorr a solicitat-o pe doamna Nicoleta Esinescu din Chișinău să-și publice în catalog „minunatele” versuri dedicate Europei și României, cuprinse în poemul de mare substanță și sensibilitate, intitulat „Fuck you, Eu.ro.pa!”
Din păcate, demnitatea Ministerului Culturii din România este lezată de asemenea prezențe, chiar dacă, patronii manifestării „Daniel Knorr. European Influenza 2005” au fost doamna fostă ministru Mona Muscă și domnul secretar de stat Virgil Ștefan Nițulescu. Așa cum remarca și reputatul scriitor Tudor Octavian – printre foarte puțini care au semnalat modul nostru de prezentare la o manifestare culturală europeană de anvergură posibil ca, respectivii să nu fi citit versurile acelui poem, din care vă reproduc doar cîteva: „Domnule, știți, eu sînt șomer. Nu aveți, întîmplător, nevoie de producători? Sau de donatori? Nici nu știu cum să zic… Că eu m-aș… cu plăcere pe întreaga voastră Europă”.
Nu spune nimeni ca poeta să nu fie supărată pe Europa, dar nici chiar așa! Cu asemenea vulgarități, în numele României și pe cheltuiala României, imaginea acesteia nu se va schimba de fel. Și atîta timp cît nonvalorile bîntuie spațiul cultural românesc, nu vom avea parte decît de forme falsificate de cultură. Aceste exemple de acte de cultură ca și multe altele, nu sînt decît ridicole exerciții ale culturnicilor, căci ele nu se petrec alături de cultura adevărată, ci în locul ei. Iar multe dintre aceste exemple ne vin din afară, iar noi le asimilăm, în dorința nebună de a pătrunde cît mai repede și într-un mod cît mai agresiv pe piața culturală occidentală. O piață care ne face să „admirăm” cu zel expresionismul abstract, cubismul, minimalismul. în literatura destinată maselor, piața ne face să ne „delectăm” cu satanismul, pornografia și „comicul” mutilării și torturii; în cea destinată culturnicilor, învățăm structuralismul și formulele matematice aplicate hodoronc-tronc acolo unde nu se potrivesc. Critica literară este „post-structuralistă” și folosește o serie de termeni ca „metataxis”, „paralogic”, „non-referențial”, „logocentrism”. Luminile inteligenței progresiste au ajuns la concluzia că, oricum, cititorul neavizat nu poate ghici despre ce este vorba, căci nici un text nu are o semnificație în sine și poate însemna, vorba marelui Bacovia, orice și tot nimic. Urmașii părintelui deconstructivismului, Derrida, au umplut kilograme de hîrtie cu textele lor și ocupă și acum publicațiile de specialitate cu scrieri care, conform teoriilor lor, înseamnă orice și tot nimic. Pînă mai deunăzi, murdăriile și mîzgîliturile executate stropind vopsea din cutii sub resiune și numite graffiti s-a extins peste tot în lume, bineînțeles și în România. Foarte multe fundați din întreaga lume folosesc banii cetățenilor, colectați din impozite și salarii, pentru ca să promoveze diverse forme de cultură axate în special pe subiecte din viața străzii, dominată de violență, pornografie și droguri. Ajungem să ne întrebăm cu destulă amăgire: cum se selectează operele și valorile culturii, și cine te face din simplu cetățean, „artist”? Probabil vă vor oferi răspunsuri categorice Daniel Knorr sau poeta Nicoleta Esinescu, care risipesc banii oferiți cu multă generozitate de Ministerul Culturii. Că, potrivit vorbelor lui Titu Maiorescu, în ale sale CRITICE (1868), „Ca să mai trăim în modul acesta este cu neputință. Plîngerea poporului de jos și ridicolul plebei de sus au ajuns la culme. Pe de altă parte, prin înlesnirea comunicărilor, vine acum însă-și cultura occidentală la noi, fiindcă noi nu am știut să mergem înaintea ei. Sub a ei lumină biruitoare va deveni manifest tot artificiul și, toată caricatura „civilizațiunii” noastre, și formele deșerte cu care ne-am îngîmfat pînă acum își vor răzbuna atrăgînd cu lăcomie fondul solid din inima străină”. Și tot el, adaugă: „O primă greșeală, de care trebuie să ferim în special tinerimea noastră este încurajarea blîndă a mediocrității. Cea mai rea poezie, proza cea mai lipsită de idei, discursul cel mai de pe deasupra – toate sînt primite cu laudă, sau cel puțin cu indulgență, sub cuvînt că „tot este ceva” și că are să devie mai bine.
Așa zicem de 30 de ani și încurajăm oameni nechemați și nealeși! Domnul X e proclamat poet mare, domnul Y – e jurnalist eminent, domnul Z – bărbat de stat european și rezultatul este că, de atunci încoace mergem tot mai rău, că poezia a cam dispărut din societate, că jurnalistica și-a pierdut orice influență; iar cît pentru politica română, fericite articolele literare, cărora le este permis să nu se ocupe de dînsa!” Să sperăm că totuși, așa cum spunea Eugen Lovinescu, „la răspîntiile culturii române veghează ca și odinioară degetul lui de lumină: pe aici e drumul!” (Romulus Dan BUSNEA)re pe întreaga voastră Europă”.
Nu spune nim

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.