Sistemul de salarizare a cadrelor didactice din școli va fi modificat în perioada care urmează, iar profesorii vor fi plătiți în funcție de performanțele obținute la clasă. Proiectul este propus de conducerea Ministerului Educației și Cercetării și va fi aplicat, după toate probabilitățile, din anul financiar 2006. La întîlnirea cu inspectorii școlari generali, ministrul Educației se declară adeptul diferențierii în funcție de performanță a salariilor cadrelor didactice, precizînd ca este de acord ca salariile profesorilor performanți să fie dublate sau chiar triplate. Mircea Miclea a mai spus ca, în același timp, pentru cadrele didactice care nu își dovedesc performanța nu se justifică majorarea salariilor. El a dat spre exemplu cazul profesorilor din școlile în care în care nici un elev nu a promovat testele naționale în acest an, printre acestea regăsindu-se și cîteva unități de învățămînt din județul Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.