Brătila, satul rupt de lume

Administrator

Cîteva sute de localnici din satul Brătila, comuna Helegiu sînt, de mai bine de două luni, izolate de restul lumii. Mihaela Bădic, primarul comunei Helegiu, spune că, după distrugerea de către inundații a podului de la intrarea în sat, mijloacele de transport nu mai ajung la Brătila. „Cel mai greu este pentru copii. A început școala și sînt aproape 50 de elevi care învață la alte școli decît cea din Brătila. Se trezesc copiii cu noaptea în cap și merg pe jos mai bine de șase kilometri, pentru a putea ajunge la școală”, spune Mihaela Bădic.
O remediere a acestei situații era așteptată de acum cîteva săptămîni cînd, prin intermediul Comitetului pentru Situații de Urgență, din fondurile venite de la Guvern pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații au fost alocate comunei Helegiu cîteva miliarde de lei. Din acești bani ar fi trebuit refăcute o parte din drumurile afectate din comună și să se înceapă lucrările de reparații la podul din Brătila. Proiectanții au venit, au întocmit proiectul, însă soluțiile lor nu sînt acceptate de constructori. Pentru rezolarea neînțelegerilor se așteaptă o rezolvare „de la județ”. „în cursul acestei săptămîni vom avea o întîlnire cu specialiștii Consiliului Județean, pentru a găsi, împreună cu proiectanții și constructorii, o soluție pentru rezolvarea problemei”, ne-a mai declarat primarul din Helegiu. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.