Punctul pe „i”

MOINEȘTII – „De ieri și de mîine”

Un centru cultural băcăuan

Vara asta n-a fost ca alte veri. Scăzînd furtunoasele zile de ploaie, a fost, mai curînd, o… „verișoară” focoasă, bîntuită de multe zile caniculare. Acum își trage sufletul. Nu mai are multe zile, și își dă duhul cel fierbinte…
Vin alte zile, de toamnă, chiar dacă vom mai avea unele zile de vară întîrziată, cu ploi – sperăm – mai puțin… inundabile. Și, după „Zilele muzicale Enescu” de la Tescani, vor urma, în curînd, „Zilele Moineștiului”, ori „Zilele Bacăului” cînd iar „va ploua” cu cîntăreți și dansatori, cu bere și mititei, și cu invitați „iluștri” din toată țara. Și din nou, la Moinești, se vor înălța alte ode și osanale monumentului DADA de pe strada Tristan Tzara uitîndu-se că, acolo, în acel „Oraș pe coasta unui deal zvîrlit”, au mai trăit și slujit artele frumoase și alți oameni de cultură românească. Dacă ar fi cercetat „Publicațiile periodice băcăuane”, ale prof. Gh. Pătrar, intelectualii moineșteni de azi ar fi aflat că, în ajunul Anului Nou 1926, UNOM CUMSECADE, ca director, și CELCE ȘTIETOT, ca redactor-șef, luaseră inițiativa să scoată „gazeta lunară” „Moineștii de mîine”, animați de dorința ca „între aceste două dealuri ale Moineștilor, să le spună: „Băgați-vă bine în cap că viața e scurtă și că anul 1925 s-a dus și nu mai vine niciodată”. Cu toate că și „gazeta lor lunară n-a mai apărut în luna următoare, și nici mai tîrziu. Dar prin articolul lor redacțional, „Ce voim”, voiau „pur și simplu să-ți spunem ție, care ai norocul să citești aceste rînduri cel dintîi, înainte ca ele să facă înconjurul lumii setoase de viață…”, ca prin expresia ei teribilistă, gazeta să vizeze realități triste sau ridicole ale Moineștiului, puse în balanță cu cele din marile metropole ale lumii capitaliste. Ne-ar plăcea să credem că acel „Unom Cumsecade” ar putea fi chiar Tristan Tzara. Dar, la vremea aceea, „moineșteanul universal” rătăcea prin Europa, slăvindu-l și răspîndindu-l pe nesfîntul DADA…
Și dacă moineștenii de azi ar fi dorit, cu totdinadinsul, să dovedească lumii că Moineștiul a fost și este un centru cultural băcăuan, puteau să evoce, măcar cu prilejul „Zilelor” sale, inițiativa preoțimii și învățătorimii din plasa Moinești de a scoate, în 1932, „revista de critică și literatură” «Orientări», sub conducerea lui Const. R. Crișan (Toma Spătaru) și B. Iordan, binecunoscuți scriitori din vremea aceea, cărora, pe parcursul celor opt ani de apariție, li s-au adăugat și alți scriitori moldoveni ca: G. Tutoveanu, D. Iov, Eusebiu Camilar și, mai ales, Alex Gheorghiu Doinaru, care se retrăgea în urbea sa natală, după ce se afirmase ca scriitor umorist – comparat de Ibrăileanu cu Anton Bacalbașa și G. Ranetti – și prin cinci volume de versuri și proză („Smaraida”, „poema umoristică”, „Știri literare”, „versuri satirice” „Amintirile unui volum de poezii”, schițe, „Călugărul Gherasim”, schițe și nuvele, „Lambririsme”, „strofe epigramatice” și două traduceri: „Domnișoara Fifi” de Guy de Maupassant, „Un rămășag între miliardari”, de Mark Twain).
Așadar, cu prilejul „Zilelor Moineștiului”, cel puțin două nume pot fi evocate: Alex. Gheorghiu Doinaru (1882-1933) și Toma Spătaru (Const. R. Crișan) (1902-1985).
Doi scriitori care, prin opera lor, reprezintă cu adevărat specificul național în cultura românească, chiar dacă numele lor n-au trecut hotarele țării. O cercetare atentă asupra activității și operii lor este de datoria intelectualilor băcăuani, din Moinești în primul rînd, pentru a demonstra veridicitatea versului eminescian: „Vrei viitorul a-l cunoaște, te întoarce în trecut”.

Prof. Marin COSMESCUcel puțin două nume pot fi evocate: Alex.Gheorghiu D

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!