Acțiunile autorităților județene din timpul inundațiilor au fost luate la bani mărunți de Corpul de Control al primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu.
Consilierii ministeriali Adrian Mladin și Alexandru Budai au verificat, de la începutul acestei luni, modul cum au fost duse la îndeplinire de mai marii județului sarcinile pe care le-au avut pe perioada inundațiilor. Cei doi au verificat cum au fost transmise avertizările hidrometeorologice din lunile iulie și august, dar și felul în care au fost gestionate debitele mari de apă. Dumitru Nadă, secretarului Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bacău, ne-a spus că, „cei doi consilieri au făcut verificări atît la sediul Prefecturii, dar și în comunele din județ unde apele au făcut ravagii. Vă pot spune că au luat la întors fiecare hîrtie primită sau transmisă de noi în teritoriu. în comunele de pe Valea Siretului au văzut și au verificat lucrările de exploatare executate în albia rîului (balastierele – n.n.) și pe cele de apărare împotriva inundațiilor”. în cîteva zile, inspectorii vor transmite și vor face publice concluziile la care au ajuns în urma verificării. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.