Ultimele controale întreprinse de inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) au lăsat fără autorizație sanitară de funcționare nu mai puțin de patru unități de alimentație publică sau de comercializare a produselor alimentare. „Practic s-a dispus anularea autorizației de funcționare la două unități ale Cooperației de Consum din Buda și Putini, comuna Răchitoasa, la un magazin și un bar expres din Buhuși. Aceasta pentru că funcționau în condiții cu totul schimbate, evident, necorespunzătoare, față de cele existente în momentul autorizării”, ne-a declarat doctorul Marin Buștuc, director adjunct al DSP. La rîndul lor, alte trei unități cu profil alimentar-magazin din Letea Veche, un laborator de înghețată și un bar din Buhuși au suspendată autorizația pînă ce își vor rezolva neregulile (neefectuarea curățeniei, neasigurarea echipamentului de protecție sanitară etc.), pe care inspectorii le-au găsit la momentul verificării. în plus, cu prilejul controalelor efectuate, inspectorii sanitari au aplicat și 12 amenzi în valoare totală de 190 milioane lei vechi. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.