Inspectorii școlari vor fi luați la bani mărunți

Administrator

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, profesorul Radu Ababei, avertizează că inspectorii care coordonează activitatea cadrelor didactice vor trece prin sita evaluărilor. După începerea anului școlar, mai mulți manageri de școli și-au dat demisia sau au fost înlocuiți din funcție, pe motiv că activitatea lor lăsa de dorit. Acum a venit rîndul inspectorilor.
Pe 1 septembrie, după apariția noii organigrame, mai toți inspectorii au fost puși pe liber. Deși aveau concurs și aveau contract managerial în vigoare, acesta a fost anulat. Cei mai mulți au fost repuși în funcție după numai o zi, dar cu delegație. Cinci inspectori școlari sînt, însă, în situații diferite de ceilalți 25 de colegi. Dan Zaharia (management), Constantin Năstac (personal), Anca Rafiroiu (engleză), Daniela Bilbor (tehnic) și Eugen Teirău (primar) au susținut concurs în primăvara acestui an și au încheiat contract managerial. Anularea acestora este, spune Ababei, imposibilă. „în contractul semnat după concurs de cei cinci nu se stipulează că acesta poate fi desfăcut la apariția unei noi organigrame. Cineva nu mai trecut această prevedere la redactarea contractelor, așa că ei sînt singurii care au rămas în funcție cu concurs”. Acesta a spus și că, pînă la începutul lunii octombrie, va urma o evaluare a activității tuturor colaboratorilor inspectori din ISJ și că este foarte probabil ca aceasta să se lase cu schimbări din funcție.
în primăvară, la venirea în ISJ, Radu Ababei declara că cel mai serios test pentru echipa din ISJ va fi mișcarea personalului didactic. „Va urma evaluarea activității tutror inspectorilor. Unii vor trece, alții nu, iar cei din urmă vor fi schimbați din funcție. Dacă vom constata că lucrurile nu merg în anumite domenii de activitate, vom încheia colaborarea”, explică inspectorul general Ababei. Șeful profesorilor din județ a mai declarat că una dintre modificările care se impun în activitatea inspectorilor din ISJ ține de schimbarea atitudinii acestora. Ababei îi acuză pe colaboratorii săi că nu ar trebui să meargă în școli și să facă rapoarte cu greșelile profesorilor, ci să coordoneze activitatea acestora, pentru creșterea calității activității didactice. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.