150 de persoane cu nevoi speciale din Moinești vor beneficia de îngrijire

Administrator

Consilierii județeni au aprobat finanțarea cu 8. 400 RON a „Complexului Integrat de Servicii Sociale Moinești”. Plata acestei sume, ce va fi asigurată din bugetul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bacău alocat pe anul 2005, reprezintă contribuția necesară din valoarea totală eligibilă de 171. 479 RON.
În cursul anului 2003, Direcția Județeană de Asistență Socială Bacău în parteneriat cu Consiliul Local Moinești a întocmit și depus pentru evaluare proiectul „Complex Integrat de Servicii Sociale Moinești” în cadrul Programului de Servicii Sociale, derulat prin Proiectul „Dezvoltarea Sectorului Social”- RO 4616, implementat de Ministerul Muncii , Solidarități Sociale și Familei.
Scopul proiectului constă în implementarea unui sistem local de servicii sociale de îngrijire axat pe familie și comunitate. Grupul țintă este format din 60 persoane vârstnice, în situații de dependență și 90 de persoane vârstnice cu grad mediu de handicap. Durata proiectului este de 12 luni, data de start menționată în contractul de finanțare fiind de 01.05.2005.
Bugetul inițial al proiectului a fost de 1.830.290.000 lei vechi. După realizarea evaluării în teren a proiectului de către echipa din cadrul DMSSF aceasta a propus diminuarea bugetului cu 108 milioane la capitolul Onorarii și 7,5 milioane la capitolul Echipamente, în total 115,5 milioane.
Urmare a acestei diminuări, costul eligibil al proiectului este de 1.714.790.000 lei vechi(171.479 RON) din care lMMSF se obligă să finanțeze cu suma maximă de 1.450.970.000 lei vechi( 145.097 RON), reprezentând 84,62% din valoarea acestui proiect. Contribuția Furnizorului de Servicii Sociale ( DGASPC Bacău), angajată prin contract, este de 84.000.000 lei vechi (8.400 RON), reprezentând 4,9% din totalul costurilor eligibile. Consiliul Local Moinești în calitate de partener se angajează să contribuie în natură cu spațiul necesar derulării proiectului, în valoare de 180.000.000 lei vechi( 18.000 RON).
Acest proiect a fost selecționat, ulterior semnându-se Contractul de Finanțare între Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei prin Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Bacău și DGASPC Bacău.
În prezent, proiectul este în etapa de implementare, derularea activităților fiind condiționată de virarea în contul deschis a contribuției Furnizorului de Servicii Sociale (DGASPC Bacău) cu suma de 84.000.000 lei ( 8.400 RON). eligibile.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.