întîlnirea cu Precizia Săcele cade cum nu se poate mai bine pentru moineșteni după înfrîngerea de la Brașov. Și asta deoarece, tot brașoveni după județul de apartenență, săcelenii le vor da un motiv în plus gazdelor pentru a-și lua revanșa. De altfel, antrenorul Dan Moței a spus mai în glumă, mai în serios că Revanșa este numele noului jucător achiziționat de Petrolul. „Ca de obicei, mergem la victorie, dar acum trebuie musai să cîștigăm, fie și numai pentru a ne lua revanșa în fațaț unor brașoveni”, ne-a declarat Dan Moței, care nu uită însă, că în returul campionatului trecut Precizia Săcele a cedat foarte greu pe terenul din Moinești. Vestea bună e însă, că atît Ciobanu, cît și Muntianu s-au refăcut complet după accidentările suferite în urmă cu două săptămîni, dar va fi indisponibil Vrânceanu, care s-a ales în urmă cu cîteva zile cu o pneumonie de toată frumusețea. Partida de la Moinești va începe la ora 11,00 și va fi arbitrată de o brigadă condusă la centru de Dan Burcă (Mangalia), care va fi ajutat la celel două tușe de Ionuț Borcan (Ploiești) și Petre Geambazu (Bușteni). Programul complet al etapei: Gloria Buzău – Dunărea Galați, Petrolul Moinești – Precizia Săcele, Cetate Suceava – FC Botoșani, Midia Năvodari – Dacia Unirea Brăila, Ceahlăul Piatra Neamț – FCM Tîrgoviște, Portul Constanța – Laminorul Roman, Forex Brașov – Altay Constanța. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.