Un spărgător de mașini și-a forțat norocul și a încercat vineri să spargă o mașină parcată pe Bulevardul Unirii din Bacău. Vasile F., de 25 de ani, a observat în Dacia BC 02 MSH o borsetă lăsată la vedere și nu a rezistat tentației. Folosind o cheie potrivită, a descuiat portiera din stînga și a luat borseta, în care erau acte și cinci milioane de lei. El nu a apucat să se bucure de pradă deoarece a fost prins în flagrant de polițiștii de la Secția 2. Bărbatul este cercetat pentru tentativă de furt calificat. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.